Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Patronatul Farmaceutic declara razboi monopolurilor

Patronatul Farmaceutic declara razboi monopolurilor

Patronatul Farmaceutic din Romania (PRF) a propus, in proiectul de lege a farmaciei, eliminarea lanturilor farmaceutice si posibilitatea ca singurul proprietar al farmaciei sa fie farmacistul."Trebuie eliminat monopolul din domeniul medicamentului, Romania fiind singura tara in care legea permite cumularea importului cu depozitul si distributia de medicamente. De asemenea, farmacia trebuie sa-i apartina farmacistului. Acesta este singurul in masura sa desfasoare aceasta activitate in mod legitim, astfel incat viata si sanatatea bolnavilor sa fie protejate. In majoritatea tarilor din Europa nu este permisa existenta lanturilor", a declarat Aurora Toma, purtatorul de cuvant al PFR. La nivel national, procentul de farmacii care apartin specialistului in domeniu este de 80%, insa in Bucuresti este de 50%, restul apartinand lanturilor farmaceutice. Acestea din urma au intre 20 si 50 de farmacii, dar detin si activitati de import si distributie a medicamentelor. De asemenea, proiectul de lege depus la Camera Deputatilor de catre PFR stipuleaza masuri de incurajare a deschiderii de farmacii in mediul rural, prin stabilirea criteriilor in raport cu numarul de locuitori intr-o arie geografica stabilita. De asemenea, se doreste implicarea consiliilor locale, pentru acordarea locuintelor si a altor facilitati farmacistilor care vor sa-si desfasoare profesia in zonele rurale. In prezent, in Romania sunt 8.100 de farmacisti si 4.600 de farmacii. PFR considera ca numarul insuficient de farmacisti ar putea fi distribuit in raport cu nevoile de asistenta medicala ale populatiei in momentul desfiintarii lanturilor si cand unitatile nu vor mai apartine din punct de vedere al proprietatii altor persoane in afara de farmacisti.

Romania Libera

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1089 ori