Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Panică în creștere cauzată de inflația galopantă: "Oamenii s-au dus la casele de schimb și-au cumpărat euro cu 5,9 lei"

Panică în creștere cauzată de inflația galopantă: "Oamenii s-au dus la casele de schimb și-au cumpărat euro cu 5,9 lei"

Inflaţia a ajuns la 13,8% deoarece avem costuri mai mari cu combustibilii, cu gazele, cu transportul, la care se adaugă problemele din lanţurile de aprovizionare, care s-au văzut în costurile cu produsele agroalimentare, afirmă Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie la Banca Naţională a României (BNR).

Potrivit acestuia, "inflaţia se hrăneşte cu inflaţie" şi, dacă este scăpată de sub control, va veni o recesiune şi mai mare.

„Banca Naţională a României a avut printre cele mai ortodoxe măsuri, nu a exagerat. Dacă ne uităm cât a printat Trezoreria Americii, cât a printat Banca Centrală Europeană, câte titluri de stat au cumpărat băncile centrale în lume, România a cumpărat, spre exemplu, de zece ori mai puţin ca procent din PIB decât Polonia. Dobânzile: România nu a mers la dobânzi zero sau negative”, a spus Cristian Popa, în cadrul unei dezbateri publice.

În opinia sa, inflaţia e „o boală, o taxă parşivă”.

„În lupta cu această boală, pot fi şi efecte secundare ale creşterii dobânzilor. În România, noi sperăm să găsim acea cale de mijloc. Însă ţinta este să stârpeşti boala. Inflaţia se hrăneşte cu inflaţie. Dacă o scapi de sub control, vei avea o recesiune şi mai mare. Ai de ales între ceva rău şi ceva relativ mai puţin rău”, a declarat Cristian Popa.

El spune că inflaţia a ajuns la 13,8% deoarece avem costuri mai mari cu combustibilii, cu gazele, cu transportul, la care se adaugă problemele din lanţurile de aprovizionare, care s-au văzut în costurile cu produsele agroalimentare.

„Această rată de transmisie este rapida şi puternica, este mai mare decât ne aşteptam, aproape la fel de puternică cu rata de transmisie a cursului. E bine că nu avem inflaţie şi din canalul cursului de schimb. Prin natura lor, băncile centrale sunt mereu la mijloc: între importatori şi exportatori, între creditori şi debitori. Chiar şi cu această stabilitate relativă ridicata a cursului, oamenii tot s-au panicat, s-au dus la casele de schimb şi au cumpărat euro cu 5,3, cu 5,9 lei.

Cum ar fi fost dacă mai aveam şi o depreciere a cursului oficial? Ce s-ar fi întâmplat? Oamenii s-au speriat, s-au dus să cumpere combustibil, să cumpere ulei, s-au speriat că nu mai sunt bancnote de valută. Bancnotele normal că vin, le face Banca Centrală Europeană, doar că durează 24-48 de ore până vine avionul. S-au panicat chiar şi aşa. ...citeste mai departe despre "Panică în creștere cauzată de inflația galopantă: "Oamenii s-au dus la casele de schimb și-au cumpărat euro cu 5,9 lei"" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 891 ori