O Noua Emisiune FIDELIS, Săptămâna Viitoare
In perioada 18 septembrie – 3 octombrie, Ministerul Finanțelor Publice derulează o noua runda de finanțare prin titluri de stat Fidelis, adresata investitorilor persoane fizice. Astfel, ediția a 13-a a titlurilor de stat Fidelis cuprinde cinci transe de subscriere: trei in RON si doua in EUR. Pentru cele in RON, statul oferă următoarele dobânzi: 6.25% pe an pentru titlurile cu scadenta in 2024, 7.1% pe an pentru cele scadente in 2026 si 7.25% pe an pentru cele cu scadenta in 2024 adresate donatorilor de sânge. Pentru cele in EUR, titlurile scadente in 2028 au o dobânda de 5.3% pe an, iar pentru cele scadente in 2024, dobânda este de 3.9% pe an. Veniturile din dobânzi aferente acestor titluri sunt neimpozabile. (Surse: mfinante.gov.ro;ZF)
Cifra De Afaceri Din Industrie, Declin In Iulie 2023
In luna iulie 2023, cifra de afaceri din industrie, pe piața interna si externa, a scăzut, in termeni nominali, cu 3.9% fata de luna precedenta si cu 2.1% fata de aceeași perioada a anului trecut. Principalele industrii, care au contribuit la scăderea anuala, sunt industria extractiva si industria prelucrătoare, care au marcat un declin de 12.2%, respectiv de 1.7%. Totodată, pe marile grupe industriale, industria energetica a înregistrat cea mai semnificativa scădere (-42.7% vs iulie 2022), urmata de industria bunurilor industriale (-3.7% vs iulie 2022). (Sursa: INS)
BCE Majorează Dobânda De Referința
Banca Centrala Europeana a decis, in cadrul ședinței de politica monetara din data de 14.09.2023, creșterea dobânzii de referința cu 25 de puncte de baza, pana la nivelul de 4.5%. Este a zecea majorare consecutiva a dobânzii de politica monetara, in condițiile in care lupta împotriva inflației continua. Unul dintre principalele motive care au contribuit la creșterea dobanzilor îl reprezintă revizuirile recente ale proiecțiilor macroeconomice pentru Zona Euro, care indica o inflație de 5.6% in acest an, 3.2% in 2024 si 2.1% in anul 2025. Conform evaluărilor, Consiliul Guvernatorilor considera ca ratele dobanzilor cheie au atins un nivel suficient de mare pentru a fi menținute pe termen lung, contribuind astfel la revenirea inflației spre ținta stabilita de 2%. (Sursa: CNBC)
Indicele Preturilor Producției Industriale Se Majorează
Indicele preturilor de producție in SUA a crescut in luna august cu 0.7% fata de luna precedenta si cu 1.6% fata de aceeași perioada a anului trecut, cu mult peste estimarea Dow Jones, care indica o creștere de 0.4%. Cu toate acestea, excluzând elementele volatile, precum alimentele si energia, PPI a crescut cu 0.2%, in linie cu estimările. Ca si in cazul IPC, presiunea asupra indicelui producției industriale a fost cauzata de saltul prețului la energie, stimulat de creșterea cu 20% a prețului benzinei. (Sursa: CNBC)
Arctic Stream Preț curent 27.7 RON ( -0.36% ) MCap 116M P/E 14.4
Arctic Stream a realizat un profit net de puțin peste 5.8 mil. RON in S1 2023 (+185% vs. S1 2022). Cifra de afaceri semestriala a fost de 62.7 mil. RON (+125% vs. S1 2022). Creșterea semnificativa a veniturilor si a profitabilității se datorează contractelor semnificative încheiate de companie pe parcursul anului 2022, precum si a celor încheiate la începutul anului 2023. (Sursa: Raport companie)
2b Intelligent Soft Preț curent 5.70 RON (5.17% ) MCap 75.2M
2B Intelligent Soft a semnat, ieri, un contract semnificativ in valoare de 4.08 mil. USD. Obiectul acestuia consta in prestarea de servicii de gestionare a infrastructurii IT. Durata contractului este pana la data de 29 februarie, iar data începerii sale a fost la 1 iulie 2023. (Sursa: Raport curent)
Holdingrock1 Preț curent 8.12 RON (0.74% ) MCap 143M P/E -7.72
Acționarul minoritar Mihai Birliba, membru al Consiliului de Administrație al Roca Industry, a vândut 300,000 de acțiuni ROC1. In urma acestei tranzacții, deținerile sale in capitalul social al Roca Industry au scăzut la 4.04%. (Surse: Raport curent;raportare actionar)
Oil Terminal Preț curent 0.1200 RON (0.42% ) MCap 359M P/E 18.7486
Oil Terminal, societate deținuta in proporție de 88% de către Ministerul Energiei, anunță semnarea unui acord de asociere cu Iulius Real Estate, companie de dezvoltare imobiliara, in vederea realizării unui proiect de regenerare si dezvoltare urbana in Constanta. Investiția se ridica la 815 mil. EUR si vizează un teren de 38 de hectare care face parte din activele Oil Terminal. Terenul a găzduit spatii de depozitare a produselor petroliere, dar nu a mai avut activitate in ultimii 10 ani. Proiectul va integra grădini urbane, birouri, zona de shopping si divertisment, facilitați educaționale si culturale, dar si o infrastructura integrata pentru susținerea mobilității si conectivității. (Surse: BVB;ZF)
Starbucks Corporation Preț curent 97.16 USD (0.24% ) MCap 111B P/E 29.43
Fostul CEO al Starbucks, Howard Schultz, se retrage din Consiliul de Administrație al lanțului de cafenele, după ce, in martie, demisionase din funcția de director general. Compania a precizat ca schimbarea face parte dintr-o tranziție planificata, deși Schultz, in vârsta de 70 de ani, nu a oferit un motiv pentru plecarea sa. Locul sau va fi ocupat de fostul director executiv al Alibaba, Wei Zhang. Experiența lui Zhang in cadrul gigantului chinez de comerț electronic ar putea ajuta Starbucks sa-si revigoreze afacerile din China, aceasta fiind a doua piața ca mărime pentru companie. (Sursa: CNBC)
Apple Inc. Preț curent 175.74 USD (0.88% ) MCap 2.75T P/E 29.11
Apple a majorat preturile celor mai recent lansate modele de iPhone pe unele dintre piețele sale cheie, inclusiv China, Japonia si India, chiar daca a menținut aceleași preturi in SUA. Aceasta măsura vine in contextul in care Apple încearcă sa revigoreze creșterea vânzărilor pe fondul unei încetiniri mai ample a pieței de smartphone-uri, vizând utilizatori Premium in tari precum India, care a devenit un obiectiv important pentru companie in acest an. China generează aproximativ 20% din vânzările totale ale Apple. (Sursa: CNBC)
Microsoft Corporation Preț curent 338.70 USD (0.79% ) MCap 2.51T P/E 34.80
OpenAI, liderul de inteligenta artificiala, susținut de Microsoft, anunță deschiderea unui birou in Dublin, acesta fiind al treilea birou al companiei. Sediul central se afla in San Francisco. Biroul din Dublin nu va fi sediul european al companiei si nu va avea un director executiv, cel puțin deocamdată, vizând, in prima faza, doar un număr mic de angajați. OpenAI este una dintre multele companii de tech americane care au deschis filiale in Dublin. Pe lângă accesul la o baza de talente deja familiarizata cu cultura companiilor precum Meta Platforms si Alphabet, Irlanda este un loc potrivit pentru a interacționa cu Europa din punct de vedere regulamentar. ChatGPT de la OpenAI este in prezent a doua aplicație cu cea mai rapida creștere din istorie, după aplicația Threads a Meta Platforms. (Sursa: Reuters)
Delta Air Lines Inc Preț curent 39.33 USD ( -0.56% ) MCap 25.1B P/E 8.41
Delta anunță schimbări in programul sau de loialitate, trecând la un model bazat exclusiv pe valoarea cheltuielilor clienților săi, fie ca este vorba de calatorii cu compania aeriana si partenerii săi, de carduri de credit sau de rezervări de hoteluri, închirieri auto si pachete de vacanta efectuate prin canalele Delta. Dwight James, Vicepreședinte Senior al Delta pentru angajarea clienților si loialitate, a declarat ca schimbările oferă mai multe modalități clienților pentru a își îmbunătăți statutul in cadrul programului Frequent Flyer. In locul celor trei metrici care contribuie in prezent la progresul unui client către cele mai înalte niveluri ale statutului Medallion Delta, va exista doar unul, însă calatorii vor avea bariere de cheltuieli mai mari de depășit. Totodată, Delta se alătura altor companii aeriene in reducerea estimărilor de profit din cauza costurilor prea mari. Astfel, compania a prognozat o scădere de 2-3% a veniturilor pentru T3 2023 si un profit net ajustat pe acțiune de 6-7 USD. (Surse: WSJ;CNBC)
Deschide Cont la TradeVille.
Aceasta prezentare factuala este realizata de Departamentul de Analiza TradeVille. Cotațiile afișate sunt cele de la sfârșitul zilei precedente de tranzacționare. Investiția în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performantele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziție și fluctuațiile valutei pot influenta randamentul investiției.
Nu exista instrument financiar fără risc (citeste). SSIF TradeVille SA, Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, București, +40 21 318 75 55, help@tradeville.ro. Autorizația CNVM 2225/15.07.2003. Reglementata de ASF. Agenție Brașov: (citeste).
...citeste mai departe despre "O nouă emisiune FIDELIS, săptămâna viitoare - TradeVille" pe Ziare.com