Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

IKEA a început construcția celui de-al treilea magazin din România. Investiție de 60 de milioane de euro

IKEA a început construcția celui de-al treilea magazin din România. Investiție de 60 de milioane de euro

Construcția celui de-al treilea magazin IKEA, din Timișoara, a fost demarată joi, 25 noiembrie. Primarul municipiului, Dominic Fritz, care a participat la eveniment, a anunțat că vor fi create astfel 250 de locuri de muncă.

Potrivit edilului, magazinul se va deschide spre finalul anului 2022.

Azi am dat prima lopata la fundația acestei construcții, împreună cu Horia Bugarin, primarul Dumbrăviței și cu managerul IKEA Timișoara, Nicoletta Muscinelli. E un semnal puternic de optimism și încredere pe care investitorii îl au în viitorul orașului nostru - orașul cel mai dinamic din România.

Magazinul de mobilă a presimțit o evoluție spectaculoasă: zilele acestea, Timișoara s-a clasat pe primul loc în topul orașelor mari din România care atrag cele mai importante investiții imobiliare din țară, cu proiecte în derulare de aproape un miliard de euro. Aproape 50% din banii din imobiliare care nu merg spre București, merg spre orașul nostru”, a scris Fritz pe Facebook.

Investiția se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro.

Magazinul IKEA, situat la intrarea în Dumbrăvița dinspre Calea Aradului, va avea 26.000 mp, 45 de camere amenajate complet și se va întinde pe un teren de opt hectare. Centrul va putea include parcări, alei pietonale, spații verzi, pompe geotermale, instalație panouri fotovoltaice, un spațiu comercial, birouri, spații de servicii și alte funcțiuni complementare. Pe terenul de la intrarea în Dumbrăvița va fi construit și un depozit, pentru că de la Timișoara vor putea fi onorate și comenzile online

Alin Nica, liderul CJ Timiș, a anunțat că timișorenii vor putea ajunge la IKEA și cu mijloacele de transport în comun, liniile STPT urmând să fie prelungite. ...citeste mai departe despre "IKEA a început construcția celui de-al treilea magazin din România. Investiție de 60 de milioane de euro" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 307 ori