Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Kerosenul fabricat pentru alimentarea avioanelor de pasageri a ajuns atat de ieftin incat este folosit si pentru navele maritime

Kerosenul fabricat pentru alimentarea avioanelor de pasageri a ajuns atat de ieftin incat este folosit si pentru navele maritime
Kerosenul utilizat de avioanele de pasageri este, in nod normal, unul dintre cele mai scumpe produse petroliere, insa din cauza coronavirusului a devenit un component care este adaugat in combustibilul mai ieftin utilizat de navele maritime, transmite Bloomberg.

Aceasta modificare care in urma cu un an era de neconceput reflecta disparitia cererii de combustibil din partea industriei aeronautice, ca urmare a pandemiei de Covid-19. Si avand in vedere estimarile Asociatiei Internationale de Transportat Aerian (IATA), conform carora calatoriile cu avionul nu vor reveni la nivelul de dinaintea crizei pana in 2024, ar putea deveni o caracteristica normala a pietei de combustibili pentru ceva vreme.

"Numai intr-o situatie in care economia este intr-o grava criza vedem cum componente mai scumpe se indreapta direct spre combustibilul cu nivel scazut de sulf (VLSFO)", subliniaza Eugene Lindell, analist sef la firma de consultanta JBC Energy GmbH.

Datele colectate de Bloomberg arata ca pe piata din Singapore pretul combustibilului de avion a scazut de la peste 70 de dolari per baril in ianuarie la aproape 20 de dolari in mai, pentru ca in prezent sa isi revina la aproximativ 41 de dolari. In paralel, preturile bunker la combustibilul cu nivel scazut de sulf (VLSFO) sunt in prezent cu 54% mai mici decat erau la finele anului trecut.

Declinul cererii pentru combustibili destinati aviatiei si transportului rutier genereaza o oferta mai mare de componente care pot fi amestecate in combustibilul pentru shipping, declara saptamana trecuta directorul International Bunker Industry Association, Unni Einemo.

Insa chiar daca utilizarea de kerosen poate scadea preturile pentru industria de shipping, adaugarea acestuia in combustibilul utilizat de nave poate crea unele probleme. Utilizarea unei cantitati prea mari de kerosen poate cobori temperatura la care combustibilul utilizat de nave se aprinde, ceea ce reprezinta un risc serios pentru nave. ...citeste mai departe despre "Kerosenul fabricat pentru alimentarea avioanelor de pasageri a ajuns atat de ieftin incat este folosit si pentru navele maritime" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 394 ori
Citeste mai multe despreavion kerosen ieftin combustibil