Investițiile cu fonduri nerambursabile, sub marja anticipată pentru 2023. Costuri suplimentare de 4 miliarde de lei prin majorările salariale

Luni, 12 Iunie 2023, ora 11:22
62 citiri
Investițiile cu fonduri nerambursabile, sub marja anticipată pentru 2023. Costuri suplimentare de 4 miliarde de lei prin majorările salariale
Ministerul Finanțelor FOTO Wikipedia

Guvernul îndeamnă ministerele să folosească cât mai mult fonduri europene nerambursabile, întrucât alocarea substanțială de fonduri din partea Uniunii Europene trebuie valorificată optim.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat că rectificarea bugetară va fi complicată, vorbind de un cost suplimentar de 4 miliarde lei în acest an prin majorările salariale. Este incert cât va reuși ANAF să recupereze din începutul de an, având în vedere că bugetul a fost realizat pe cifre nerealiste, fapt indicat de majoritatea economiștilor, inclusiv de Consiliul Fiscal.

Potrivit Raportului privind execuţia bugetară din trimestrul I 2023 publicat de Ministerul Finanțelor, în primul trimestru, statul a arătat bine din punct de vedere al deficitului bugetar. Era programată o sumă de 38,7 miliarde lei, dar s-a realizat un minus pe încasări de 17,2 miliarde lei în T1 față de ce se anticipa Deși au scăzut încasările, problema a fost la cheltuieli, care au atins doar 80,5% din programat. Adică de peste 33 miliarde lei.

Ce arată Raportul privind execuţia bugetară din trimestrul I 2023

Ministerul Finanțelor (MF) spune în raport: „Cheltuielile bugetului general consolidat efectuate în primul trimestru al anului 2023 s-au situat sub nivelul programat la toate titlurile de cheltuieli, niveluri mult diminuate fiind înregistrate în cazul cheltuielilor de investiții, atât cheltuieli de capital cât și în cazul cheltuielilor cu proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile”. Tot instituția afirmă că cea mai mare discrepanță între nivelul programat și plăți s-a înregistrat în cazul cheltuielilor cu proiectele finanțate din PNRR, atât din componenta de grant cât și din împrumut.

“Alocarea substanțială de fonduri din partea Uniunii Europene trebuie valorificată optim, reprezentând un element central al sustenabilității bugetare prin prisma strategiei investiționale și a caracterului nerambursabil al acestor fonduri. Considerăm că ordonatorii principali de credite trebuie să acorde o atenție deosebită și să întreprindă toate eforturile în vederea utilizării creditelor bugetare alocate cu această destinație, să fie depuse eforturi de accelerare a implementării proiectelor astfel încât sumele atrase din fonduri externe nerambursabile cât și cele aferente proiectelor finanțate din PNRR în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada ...citeste mai departe despre "Investițiile cu fonduri nerambursabile, sub marja anticipată pentru 2023. Costuri suplimentare de 4 miliarde de lei prin majorările salariale" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
3 exemple de investiții pentru investitorii cu profil redus de risc
Dacă ai reușit să economisești o anumită sumă de bani și cauți soluții de a o multiplica, ai ajuns unde trebuie. Totuși, înainte de a lua o decizie, este important să stabilești ce...
#investitii, #fonduri nerambursabile, #fonduri europene, #PNRR, #Ministerul Finantelor , #Stiri Macroeconomie