Guvernatorul Deltei Dunarii anunta ca toti mistretii din rezervatie au murit de pesta: E un noroc, nu mai trebuie sa impuscam decat sacalii

Joi, 03 Ianuarie 2019, ora 18:43
910 citiri
Guvernatorul Deltei Dunarii anunta ca toti mistretii din rezervatie au murit de pesta: E un noroc, nu mai trebuie sa impuscam decat sacalii
Foto: Arhiva Pixabay

Administratia Rezervatieii Biosferei Delta Dunarii (RBDD) anunta ca pesta porcina africana (PPA) a exterminat intreaga populatie de mistreti din zona. In consecinta, tot ce mai pot face acum vanatorii - pentru a impiedica raspandirea bolii - este sa omoare sacalii.

Delta Dunarii este a doua ca marime din Europa, dupa cea a Volgai. In acelasi timp, este si una dintre cele mai bine intretinute delte, fiind inclusa in Patrimoniul UNESCO inca din anul 1991. In aceste conditii, legea le interzice atat autoritatilor, cat si persoanelor fizice sa impuste dupa bunul plac animalele din zona.

Statul a decis, totusi, sa extermine mistretii si sacalii, in incercarea de a impiedica raspandirea PPA. In prima parte a lunii august, Radu Voicu, seful serviciului Juridic al RBDD, a declarat pentru Ziare.com ca, potrivit datelor oficiale, pe teritoriul de 580.000 de hectare al Deltei Dunarii, traiau circa 1.300 de mistreti si circa 2.400 de sacali. Aceste animale ar fi urmat sa fie impuscate.

Pe 11 octombrie, insa, guvernatorul Deltei, Malin Musetescu, spunea ca nu se stie, de fapt, cate animale din fiecare specie se vor gasi si ca, probabil, exterminarea lor va fi dificila. La acea data, administratia RBDD a emis autorizatie de extractia (uciderea - n.red.) a 278 de mistreti si 368 de sacali din Delta, informeaza Agerpres.

Recent, tot potrivit Agerpres, Administratia RBDD a raportat uciderea a numai 53 de sacali. Motivul: ceilalti nu s-au lasat vanati. In plus, intreaga populatie de mistreti ar fi fost eliminata de pesta.

"Sacalii nu au PPA, dar sunt considerati vectori. Numarul celor capturati a depasit asteptarile mele. In conditiile in care apele au fost foarte scazute, iar zona de uscat foarte mare, 50 de sacali impuscati inseamna ceva. Daca apele vor creste, si numarul sacalilor din bataia pustii va creste (...).

In timpul actiunii, nu s-au gasit aproape deloc urme de mistret, ceea ce inseamna ca populatia de mistret s-a resimtit puternic in urma epidemiei de PPA. Marele nostru noroc e ca nu mai sunt mistreti. Este un noroc pentru ca, pe cale naturala, s-a rezolvat ceea ce noi doream sa solutionam cu pusca", a declarat Musetescu, citat de Agerpres.

In repetate randuri, asa cum Ziare.com v-a informat deja, organizatii de protectia mediului au atras atentia asupra faptului ca, in loc sa impiedica raspandirea pestei, vanarea animalelor de prada va favoriza raspandirea ei. ...citeste mai departe despre "Guvernatorul Deltei Dunarii anunta ca toti mistretii din rezervatie au murit de pesta: E un noroc, nu mai trebuie sa impuscam decat sacalii" pe Ziare.com

#pesta Delta Dunarii mistreti sacali, #vanatoare sacali pesta Delta Dunarii, #mistreti Delta Dunarii morti pesta , #Stiri Macroeconomie