Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Se închide definitiv Fabrica de Zahăr Luduș. Fermierii din Transilvania cer disperați ajutor la ministrul Agriculturii

Se închide definitiv Fabrica de Zahăr Luduș. Fermierii din Transilvania cer disperați ajutor la ministrul Agriculturii

Sute de fermieri din nouă județe ale Transilvaniei reuniți în Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta”, solicită ministrului Agriculturii, Petre Daea, să salveze în ultimul moment fabrica de zahăr de la Luduș.

Societatea este deținută de grupul francez Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, care a intrat pe piaţa românească în 1992. Miercuri, cei 150 de angajați au fost anunțați că vor fi disponibilizați.

Închiderea și vânzarea fabricii cu o istorie de 62 de ani a fost determinată de faptul că activitatea nu a mai fost rentabilă după liberalizarea pieţei şi eliminarea cotelor de zahăr începând din 2017, precum și din cauza costurilor ridicate cu producţia. Odată cu închiderea fabricii de la Luduş, România ar mai rămâne cu o singură fabrică de zahăr din sfeclă de zahăr, la Roman – județul Neamț. a grupului austriac Agrana.

Fermierii susțin că închiderea definitivă a fabricii va duce la dispariția unei culturi ”de aur” pentru 400 de fermieri din județele Alba, Mureș, Cluj, Sibiu, Bistrița, Hunedoara, Harghita, Covasna și Brașov, care au cultivat în ultimii ani o suprafață de 7.000 – 8.000 de hectare anual.

Peste 150 de persoane, fără loc de muncă

”Prin închiderea fabricii de zahăr sunt afectați nu numai angajații rămași fără loc de muncă, fermierii, ci și industria alimentară, fiind încurajat importul de zahăr. Impactul este la nivel național. Situația este cu atât mai drastică, în condițiile conflictului din Ucraina”, se susține într-o adresă înaintată ministrului Agriculturii. În contextul închiderii fabricii, peste 150 de persoane rămân fără loc de muncă.

”Astăzi (marți - n.r) am avut întâlnire cu conducerea fabricii Tereos Luduș, unde am fost informați despre reluarea programului de disponibilizare începând cel mai probabil de săptămâna viitoare. Totodată am fost informați că negocierile cu statul nu au dus la nici un rezultat”, este mesajul transmis ieri către angajați de către reprezentanții acestora.

Fabrica de zahăr din Luduș se închide după 62 de ani

Adrian Chesnoiu, fostul ministrul Agriculturii, a negociat cu managementul companiei Tereos România cumpărarea fabricii de către stat prin Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea şi continuarea activităţii de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaţilor ...citeste mai departe despre "Se închide definitiv Fabrica de Zahăr Luduș. Fermierii din Transilvania cer disperați ajutor la ministrul Agriculturii" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 596 ori