Datele oficiale care îl contrazic pe Premierul Ciucă: România, a treia cea mai mare inflație lunară din UE

Vineri, 16 Decembrie 2022, ora 15:00
1843 citiri
Datele oficiale care îl contrazic pe Premierul Ciucă: România, a treia cea mai mare inflație lunară din UE

Premierul Nicolae Ciucă a încercat joi, 15 decembrie, să explice că avansul semnificativ al inflației în noiembrie este cauzat de faptul că rata anuală a inflației este calculată prin raportarea la luna similară a anului trecut.

Astfel, inflația a fost ceva mai mică în noiembrie 2021, de aici avansul mai mare înregistrat de inflația anuală în noiembrie 2022.

România a avut însă în noiembrie 2022 a treia cea mai mare inflație lunară din UE.

”Este doar un procent”

”Datele legate de inflație pentru luna noiembrie (...), s-a ajuns la aproape 17%, în comparație cu luna noiembrie din anul 2021. Deci, putem spune că inflația în luna noiembrie din anul 2021 a fost mult mai mică, în comparație cu celelalte luni din anul trecut.

În analiza pe care am făcut-o atunci când am primit aceste cifre a rezultat foarte clar, că, la sfârșitul anului, inflația pe 2022 nu va depăși 13%.

Este doar un procent, o cifră de comparație între inflația pe luna noiembrie 2022, comparativ cu cea din noiembrie 2021.”, a declarat șeful Guvernului.

Dar iată că datele oficiale, publicate de Eurostat, serviciul statistic al Comisiei Europene, contrazic afirmațiile Premierului Ciucă:

România a avut în noiembrie 2022 a treia cea mai mare inflație lunară (raportată la octombrie 2022) din Uniunea Europeană, la egalitate cu Finlanda: 1,2% (date calculate pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum).

Cele mai mari creșteri de prețuri față de octombrie 2022 s-au înregistrat în noiembrie 2022 în Ungaria: +1,7% și Cehia: +1,3%.

În zona euro, inflația lunară a scăzut cu 0,1%, în timp ce media blocului comunitar a consemnat un ușor avans de 0,1%.

România urcă în clasamentul creșterilor de prețuri

România a urcat de altfel două poziții, de pe 10 pe 8, în clasamentul țărilor membre UE cu cea mai mare inflație anuală.

”Indicele armonizat al prețurilor de consum (HICP) din țara noastră a ajuns la 13,5%, dar este al zecelea în UE, poziție mai favorabilă decât în alte țări din regiune sau din zona baltică.

Cu alte cuvinte, deși nu este bine, e totuși mai bine decât în alte părți.”, scria recent Cristian Popa, membru în Consiliul de administrație al BNR, pe o rețea de socializare, încercând să arate succesul luptei cu inflația în România.

Iată însă că doar într-o lună România a urcat două locuri în clasamentul creșterilor anual ...citeste mai departe despre "Datele oficiale care îl contrazic pe Premierul Ciucă: România, a treia cea mai mare inflație lunară din UE" pe Ziare.com

#economie Romania , #Stiri Macroeconomie