Vești proaste pentru românii cu credite. BNR a majorat din nou dobânda de referință

Marti, 10 Ianuarie 2023, ora 15:40
705 citiri
Vești proaste pentru românii cu credite. BNR a majorat din nou dobânda de referință
Ratele românilor cresc din nou FOTO Unsplash

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât marţi, 10 ianuarie, o nouă majorare a ratei dobânzii de politică monetară.

Dobânda-cheie a fost majorată la 7% pe an, de la 6,75% anterior, începând cu data de 11 ianuarie 2023.

”Cele mai recente date și analize indică o încetinire semnificativă a creșterii economiei în trimestrul IV 2022 față de intervalul precedent, sub impactul prelungirii războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate, implicând o creștere totuși robustă a PIB față de aceeași perioadă a anului 2021, pe fondul unui efect de bază”, a explicat BNR.

De asemenea, BNR a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an, de la 7,75% pe an, creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%, de la 5,75% pe an, şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

În 2022, BNR a mărit de opt ori dobânda de referință, pentru a tempera creșterea inflației. ...citeste mai departe despre "Vești proaste pentru românii cu credite. BNR a majorat din nou dobânda de referință" pe Ziare.com

#rate credit, #crestere rata banci, #credite banci, #BNR dobanda cheie, #inflatie Romania , #Stiri Macroeconomie