Citu spune ca programul IMM Invest va fi reluat in cateva zile si aduce o modificare a normelor

Joi, 23 Aprilie 2020, ora 23:14
946 citiri
Citu spune ca programul IMM Invest va fi reluat in cateva zile si aduce o modificare a normelor
Foto: Arhiva Facebook/ Ministerul Finantelor Publice

Programul IMM Invest va fi reluat in cateva zile si va veni cu noutatea prin care clientii pot sa cumuleze creditul pentru investitii cu linia de credit pentru capital de lucru, a declarat, joi seara, ministrul Finantelor Publice, Florin Citu.

"Referitor la IMM Invest, programul este foarte bun si este o schema de ajutor de stat care a fost aprobata de Comisia Europeana, pe cand alte tari nu au avut aceasta schema. Avem o problema de IT. In cateva zile, programul va reporni. In aceasta seara am modificat putin normele, pentru ca am mai primit de la Comisia Europeana inca o relaxare: clientii pot sa cumuleze creditul pentru investitii cu linia de credit pentru capital de lucru si pot avea acces la mai multi bani, sa le cumuleze pe cele doua. IMM Invest este un program facut pentru minimum 40.000 de IMM-uri.

In Romania, astazi, sunt bancabile in jur de 12, 13, maxim 15.000 de IMM-uri. Deci, ne-am luat o marja fata de numarul de IMM-uri bancabile mare. In asa fel aratam clar ca acele IMM-uri care nu ar fi putut sa ia credite astazi vor putea sa acceseze acesti bani", a explicat el, la TVR 1.

In data de 17 aprilie, ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, anunta demararea celui mai amplu program de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii din Romania, IMM Invest.

La scurt timp de la lansare, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) informa ca portalul imminvest.ro s-a blocat, inregistrand o rata de inscriere de peste 200 aplicatii pe secunda din primele momente de la deschiderea aplicatiei. Ulterior, nici site-ul www.fngcimm.ro nu a mai putut fi accesat.

Ministrul de Finante a scris in aceeasi zi, pe Facebook, ca Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii a prezentat public date care indica un atac informatic asupra site-ului IMM Invest.

Miercuri, Florin Citu a precizat ca site-ul IMM Invest este supus, in aceasta perioada, unor teste de fiabilitate, adaugand ca vrea sa se asigure ca atunci cand va porni nu vor mai exista probleme. ...citeste mai departe despre "Citu spune ca programul IMM Invest va fi reluat in cateva zile si aduce o modificare a normelor" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Citu program IMM Invest , #Stiri Macroeconomie