CFR Marfa a ajuns la un pas de insolventa. Cine a impins compania pe marginea prapastiei

Marti, 03 Iulie 2018, ora 11:13
1477 citiri
CFR Marfa a ajuns la un pas de insolventa. Cine a impins compania pe marginea prapastiei
Foto: Arhiva Pixabey

Sansele ca CFR Marfa sa mai scape de insolventa si faliment scad pe zi ce trece.

Chiar ministrul Trasporturilor, Lucian Sova, a declarat ca a accelerat procesul de executare a companiei pentru ca, in cazul in care aceasta ar intra intr-adevar in insolventa, sa nu traga dupa sine si CFR SA.

La acest moment, viitorul CFR Marfa depinde de o decizie a Comisiei Europene, care ar putea obliga compania sa dea inapoi la stat circa 360 de milioane de euro. Chiar daca pana acum CE n-a spus clar ca va cere acest lucru, ministrul Sova sustine ca sursele sale ii indica o decizie nefavorabila pentru CFR Marfa.

In replica, mecanicii de locomotiva ii cer lui Sova sa-si faca bagajul si sa lase conducerea Ministerului Transporturilor cuiva care poate salva CFR Marfa de la disparitie.

Intr-un interviu acordat Agerpres, ministrul Transporturilor a declarat ca ceea ce se intampla acum la CFR Marfa nu i se pare moral, dar este, cu siguanta, legal.

Sova se referea la faptul ca societatile de stat in care actionar unic e ministerul pe care il conduce au ajuns sa se execute silit, riscand sa se scoata de pe piata. Mai exact, CFR SA executa silit CFR Marfa, in incercarea de a recupera de la aceasta o datorie de peste 800.000 de lei.

Povestea dificultatilor financiare ale CFR Marfa nu sunt noi. Ca sa circule pe calea ferata, aceasta societate trebuie sa plateasca o taxa catre CFR SA. Problema este ca unii dintre clientii importanti ai CFR Marfa, printre care Oltchim si Compania Nationala a Sarii, nu si-au platit la timp facturile de transport. Fara incasari suficiente, nici CFR Marfa n-a putut plati la timp datoria catre CFR SA.

In acest fel, putin cate putin, pe fondul unei administrari dezastroase, in ultimii patru ani si jumatate s-a ajuns ca CFR Marfa sa datoreze catre CFR SA peste 800.000 de lei.

Din cand in cand, CFR Marfa a avut nevoie sa vanda vagoane pentru a plati salarii si a acoperi alte cheltuieli. Din informatiile Ziare.com aceasta valorificare s-a facut prost, de-a valma, asa ca multe vagoane bune si scumpe au fost date la fier vechi. Le-au luat, probabil, la pret de nimic, alti operatori, care le-au folosit in castig.

Vazand ca nu reuseste sa isi recupereze datoriile, CFR SA a trecut de curand la executari masive. Mai exact, potrivit liderului Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulica Mantescu, CFR SA a scos la licitatie un sediu secundar al CFR Marfa din Bucuresti, de pe strada Turdei, un sediu principal al CFR IRLU (companie detinuta d ...citeste mai departe despre "CFR Marfa a ajuns la un pas de insolventa. Cine a impins compania pe marginea prapastiei" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CFR Marfa insolventa Lucian Sova, #CFR investigatie ajutor de stat, #Gruia Stoica CFR Marfa Concurenta , #Stiri Macroeconomie