Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cererea mondială de zboruri cu avionul a crescut cu peste 76%, în iunie față de anul trecut. ”După doi ani de izolare, lumea profită”

Cererea mondială de zboruri cu avionul a crescut cu peste 76%, în iunie față de anul trecut. ”După doi ani de izolare, lumea profită”

Cererea mondială în sectorul transportului aerian a crescut 76,2% în iunie, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, impulsionată de ridicarea în mare parte a măsurilor sanitare impuse de pandemie, însă nu a revenit la cifrele de dinainte de criză, a anunţat joi, 4 august, Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA).

Traficul aerian în iunie a fost la un nivel de 70,8% din cel anterior pandemiei, conform ultimului raport lunar al organizaţiei, care grupează o mare parte din companiile aeriene, potrivit EFE.

"Cererea de călătorii cu avionul se menţine ridicată. După doi ani de izolare şi restricţii la graniţe, lumea profită de libertatea de a călători", a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh.

Îmbunătăţirea rezultatelor în iunie a fost notabilă în special în ceea ce priveşte traficul internaţional, unde cererea globală s-a majorat cu 229,5% faţă de iunie 2021, impulsionată în special de ridicarea restricţiilor în zona Asia-Pacific, deşi este încă la 65% din nivelul prepandemie.

În această regiune, cererea de zboruri internaţionale a avut un avans interanual de 492%, în timp ce în Europa a crescut cu 234,4%, în Orientul Mijlociu cu 246,5%, în America de Nord cu 168,9%, în America Latină cu 136,6% şi în Africa cu 103,6%.

Cererea pe piaţa internă a avut o creştere mai modestă, de 5,2%, cu multe fluctuaţii din cauza situaţiilor sanitare şi economice din marile pieţe.

Astfel, în timp ce în India a crescut cu 264,4% şi în Japonia cu 146,4%, în SUA avansul a fost de 8,7%, iar în China a scăzut cu 45%, deoarece a aplicat în continuare anul acesta restricţii intense de mobilitate din cauza Covid.

"S-au confirmat predicţiile că ridicarea restricţiilor va dezlănţui cererea de călătorii reprimată", a subliniat Walsh, care, pe de altă parte, a recunoscut provocările pe care această creştere a călătoriilor le-a declanşat pe multe aeroporturi, ceva ce, a estimat el, va continua pe termen scurt.

"Un motiv pentru a continua să fie arătată o oarecare flexibilitate în normele de utilizare a sloturilor", a afirmat şeful IATA, care reclamat în acest sens Uniunea Europeană care nu a reintrodus încă cerinţele de utilizare a acestor sloturi de dinainte de pandemie ...citeste mai departe despre "Cererea mondială de zboruri cu avionul a crescut cu peste 76%, în iunie față de anul trecut. ”După doi ani de izolare, lumea profită”" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 470 ori