Cat castiga un parlamentar in 2018. Bugetul pentru alesi a fost dublat, fondul pentru pensii triplat

Joi, 04 Ianuarie 2018, ora 17:11
2056 citiri
Cat castiga un parlamentar in 2018. Bugetul pentru alesi a fost dublat, fondul pentru pensii triplat
Foto: Arhiva Ziare.com

Bugetul alocat Parlamentului in anul 2018 este dublu fata de cel de anul trecut.

Desi mai bine de jumatate dintre alesii din Parlament se afla la primul mandat, bugetul pentru Camera Deputatilor a urcat de la 200 milioane de lei in 2017 la 405 milioane de lei pe 2018.

Cresterea indemnizatiilor a ajuns la un total de 300 de milioane de lei, potrivit TVR, iar fondul pentru pensiile speciale s-a triplat, ajungand la 28 milioane de lei.

Totusi, aceste sume impresionante nu au impresionat parlamentarii suficient incat sa se apuce de legiferat, ei preferand sa semneze in grup un proiect de lege initiat de un coleg de partid.

Astfel, multe proiecte de lege nu au reusit sa treaca de comisii. 345 au fost clasate, respinse sau retrase de cei care le-au initiat, alte 29 au fost trimise catre presedinte pentru reexaminare, iar 31 de legi se afla la CCR.

Parlamentarii nu au fost activi nici in vorbire. In cadrul lucrarilor de plen din 2017, din totalul de parlamentari (464), doar doua treimi (313) au avut interventii. O parte din ei au luat cuvantul doar in momentul in care au depus juramantul la investirea in functie sau pentru a striga "prezent" la apelul nominal.

Peste o suta dintre cei care au preferat sa taca se regasesc in bancile Coalitiei de Guvernare. De cealalta parte a taberei, parlamentarii din Opozitie se remarca prin faptul ca sunt vocali.

Potrivit TVR, un parlamentar are o indemnizatie de 13.000 de lei brut, o suma forfetara de 20.000 de lei, diurne, dar si decontari pentru cazare si transport.

In total, un senator sau deputat incaseaza aproximativ 40.000 de lei lunar.

De 10 ani, Romania este ultima din UE la venituri bugetare si prima la reducerea lorE oficial: Guvernul se imprumuta 8 miliarde de euro pe piata externa pentru a acoperi deficitul... citeste mai departe despre "Cat castiga un parlamentar in 2018. Bugetul pentru alesi a fost dublat, fondul pentru pensii triplat" pe Ziare.com

#buget 2018 parlamentari, #deputati senatori salarii 2018, #cat castiga un deputat, #cat castiga un senator, #cat castiga un parlamentar , #Stiri Macroeconomie