Bursele europene au închis vineri în scădere. Băncile centrale urmează să decidă politicile monetare

Sambata, 10 Iunie 2023, ora 08:20
60 citiri
Bursele europene au închis vineri în scădere. Băncile centrale urmează să decidă politicile monetare
Grafic bursă FOTO Pixabay

Marile burse europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere, înainte de deciziile de politică monetară ale băncilor centrale din SUA şi zona euro de săptămâna viitoare, transmite Reuters.

Indicele paneuropean STOXX 600 a închis în scădere cu 0,2% şi a încheiat săptămâna în pierdere cu 0,5%.

Investitorii s-au temut că Rezerva Federală (Fed) ar putea opta pentru o atitudine precaută în întâlnirea de săptămâna viitoare, în timp ce BCE este de aşteptat să continue să înăsprească politica monetară.

Pieţele monetare văd acum o şansă de 73% ca Fed să sară peste majorarea ratelor dobânzilor la reuniunea sa din iunie, dar să reia creşterea acestora în iulie.

Pentru BCE, traderii anticipează o şansă de aproximativ 98% pentru o creştere a dobânzii de bază cu 0,25 de puncte procentuale, săptămâna viitoare.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,25%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,12%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,49%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a pierdut 0,41%, în timp ce indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a coborât cu 0,31%. ...citeste mai departe despre "Bursele europene au închis vineri în scădere. Băncile centrale urmează să decidă politicile monetare" pe Ziare.com

#burse europene scadere, #politici monetare, #banci centrale , #Stiri Macroeconomie