Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Avertismentul Christinei Lagarde: Nu va avea loc o scădere a inflației pe termen scurt

Avertismentul Christinei Lagarde: Nu va avea loc o scădere a inflației pe termen scurt

Inflația în zona euro a ajuns pentru prima dată în istoria uniunii monetare la o valore de două cifre în octombrie 2022.

Christine Lagarde susține că politicile monetare ale băncilor centrale sunt insuficiente pentru reducerea inflației, în condițiile apariției unui nou mediu economic internațional.

Întreruperile din lanțurile globale de aprovizionare, procesul de reindustrializare a economiilor naționale, precum și procesul de diversificare a aprovizionării cu energie în Europa sunt factori care alimentează creșterile istorice de prețuri.

Tendințele internaționale se inversează

Inflația anuală a urcat în octombrie 2022 la 10,6% în zona euro, de la 9,9% în luna precedentă, în condițiile în care în octombrie 2021 era la nivelul de 4,1%.

Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri, la Congresul Bancar European de la Frankfurt, că este o premieră nedorită, inflația din zona euro ajungând la două cifre pentru prima dată de la începutul uniunii monetare.

Mai mult decât atât, este probabil ca inflația anuală să rămână ridicată pentru o perioadă lungă de timp, avertizează șefa BCE, în condițiile în care unele dintre tendințele majore care au caracterizat ultimele decenii se schimbă sau chiar se inversează.

”O nouă hartă globală”

Dificultățile apărute pe lanțul de aprovizionare și procesul de de-globalizare, precum și șocurile declanșate de pandemie și război creează o ”nouă hartă globală” a relațiilor economice, un mediu cu totul nou la care politica monetară a BCE trebuie să se adapteze, spune Lagarde.

”Noua hartă globală este caracterizată de două schimbări cheie. Prima este trecerea de la eficiență la securitate în lanțurile globale de aprovizionare.

Multe economii avansate ajung să-și vadă dezindustrializarea trecută ca pe o vulnerabilitate, ceea ce duce la un impuls către industriile ”re-shore” sau ”friend-shore” considerate strategice.

Acest lucru este probabil să crească costurile și să afecteze producția în timp ce lanțurile de aprovizionare se adaptează.”, susține președintele BCE.

Trecerea de la dependență la diversificare

”Europa se confruntă, dureros, cu costurile dependenței excesive de un singur furnizor. Iar procesul de diversificare a aprovizionării noastre cu energie va avea ramificații în anii următori.

De exemplu, este posibil să treb ...citeste mai departe despre "Avertismentul Christinei Lagarde: Nu va avea loc o scădere a inflației pe termen scurt" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 616 ori
Citeste mai multe despreeconomie Romania