Apartamentele noi s-ar putea scumpi cu aproape 20% până la finalul anului. Cum motivează constructorii aceste creșteri

Miercuri, 23 Februarie 2022, ora 12:21
1776 citiri
Apartamentele noi s-ar putea scumpi cu aproape 20% până la finalul anului. Cum motivează constructorii aceste creșteri
Blocuri de locuințe FOTO: pexeles.com

Specialiștii în imobiliare estimează o creștere cu aproximativ 20% a prețurilor apartamenelor noi, în acest an.

Motivele ar fi creșterea costurilor cu energia dar și scumpirea materialelor de construcții, potrivit EuropaFM.

Cimentul, țevile și cărămida s-au scumpit cu aproape 40 de procente anul trecut, a spus Adriana Iftime, vicepreședintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, în cadrul conferinței Bucharest Real Estate Club:

„Au fost materiale de bază, cum ar fi oțelul, la care prețurile s-au și dublat iar creșterile erau de pe o zi pe alta. Au fost creșteri mari de prețuri la produse din materiale plastice: țevi, polistiren și alte materiale care au această origine.”

O altă problemă o reprezintă și lipsa materialelor. Multe sunt aduse din import, aproape 70%.

„Am avut chiar surpriza la un moment dat, nu s-au putut comercializa materialele acestea pulbere: mortare, șape, adezivi, care trebuiesc ambalate în saci. Am primit telefoane la Federație și am încercat să analizăn un pic fenomenul. România nu produce saci pentru ambalat materiale pulbere, saci de hârtie”, Adriana Iftime

În ultimul an, locuințele noi s-au scumpit în medie cu până la 10 procente. ...citeste mai departe despre "Apartamentele noi s-ar putea scumpi cu aproape 20% până la finalul anului. Cum motivează constructorii aceste creșteri" pe Ziare.com

#apartamente noi preturi, #crestere preturi apartamente noi, #industria constructiilor , #Stiri Macroeconomie