Amenintata de Ungaria, Heineken a ajuns la un acord cu un producator de bere din Romania

Luni, 27 Martie 2017, ora 22:47
1007 citiri
Amenintata de Ungaria, Heineken a ajuns la un acord cu un producator de bere din Romania
Foto: Facebook/ Heineken

Producatorul olandez de bere Heineken a anuntat ca ajuns luni la un acord cu un mic producator de bere din Romania, sustinut de Guvernul de la Budapesta, iar aceasta informatie este redata pe larg de presa internationala.

Cele doua companii aveau o disputa legata de numele unei marci de bere din tara noastra, foarte similar cu o marca a Heineken.

AFP, citata de France 24, noteaza ca gigantul olandez si Lixit Project, companie din Transilvania, au transmis ca disputa lor a fost rezolvata inainte de ajunge la tribunal.

"Ambele companii urmaresc acum sa faca ceea ce stiu cel mai bine: sa produca bere", se arata in comunicatul celor doua companii.

Acordul pare ca a incheiat o disputa in care s-a implicat si Guvernul maghiar, ce a catalogat-o drept una dintre David si Goliat, Heineken fiind acuzata ca este abuziva cu o mica firma producatoare de bere, care este condusa de etnicii maghiari.

Un tribunal a decis, in luna ianuarie, ca marca maghiara "Csiki" seamana prea mult cu gama romaneasca a Heineken, "Ciuc".

Budapesta a catalogat decizia drept una "nedemna, injusta si anti-maghiara" si a sustinut apelurile de a boicota produsele Heineken.

Guvernul condus de Viktor Orban a mers pana la a acuza Heineken ca foloseste pe produsele sale un simbol al comunismului, steaua rosie, propunand o interdictie a folosirii in comert a "simbolurilor dictaturii totalitare".

Heineken a insistat ca acest logo "nu are nicio insemnatate politica" si ca dateaza din perioada medievala a berariilor europene. Insa atunci cand simbolul a fost asociat cu comunismul, dupa Al Doilea Razboi Mondial, compania l-a schimbat cu o stea alba, pentru ca apoi sa revina la conceptul original, dupa caderea Uniunii Sovietice, in 1991.

Stirea a fost relatata pe larg si de Budapest Business Journal si de Hungary Today. ...citeste mai departe despre "Amenintata de Ungaria, Heineken a ajuns la un acord cu un producator de bere din Romania" pe Ziare.com

#Heineken acord Csiki, #Heineken disputa firma bere Romania, #Csiki nume bere Ciuc , #Stiri Macroeconomie