Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ambiția declarată a Bulgariei: "Putem fi lider în Balcani în domeniul sistemelor de stocare a energiei"

Ambiția declarată a Bulgariei: "Putem fi lider în Balcani în domeniul sistemelor de stocare a energiei"

Bulgaria poate fi un lider în regiunea Balcanilor în domeniul sistemelor avansate de stocare a energiei, având în vedere resursele naturale de care dispune, a declarat luni preşedintele bulgar, Rumen Radev, la Sharm el-Sheikh, după ceremonia de inaugurare a summitului COP27.

Peste 100 de lideri mondiali participă la summitul COP27 din Egipt.

Anterior, preşedintele Rumen Radev a luat parte la un summit al şefilor de stat şi de guvern la invitaţia preşedintelui Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi.

Rumen Radev a subliniat că Bulgaria poate produce "energia viitorului" - hidrogenul verde, pentru că are toate condiţiile necesare pentru acest lucru, precum resurse naturale, potenţial ştiinţific şi tehnologie.

Bulgaria poate fi lider în stocarea de energie dacă încearcă să dezvolte astfel de proiecte în cel mai bun şi mai acceptabil pentru mediu mod posibil, a spus Rumen Radev, adăugând că ţara sa îşi recâştiga influenţa în regiunea Balcanilor. Potrivit lui Radev, deschiderea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria la 1 octombrie şi sprijinul important pe care l-a primit Bulgaria pentru acest proiect sunt un semnal clar al rolului crescut al Bulgariei.

Preşedintele bulgar a subliniat faptul că impactul activităţilor economice asupra climei reprezintă o provocare serioasă. El a adăugat că, graţie ambiţiilor sale mari, Europa este lider în tranziţia spre neutralitate climatică, însă această tranziţie ar trebui să fie bine gândită, lină şi corectă din punct de vedere social şi economic, astfel încât să îmbunătăţească bunăstarea oamenilor şi nu invers. Potrivit lui Radev, aceasta este marea provocare a lumii de astăzi iar summitul COP27 o va aborda.

Luni seara, preşedintele Radev are programată o întâlnire cu Mohamed al-Menfi, preşedintele Consiliului Prezidenţial al Libiei. Ulterior, şeful statului bulgar va asista la o prezentare a iniţiativei GR-ECO Islands, la invitaţia premierului elen Kyriakos Mitsotakis.

Marţi, Rumen Radev va susţine o declaraţia la summitul COP27 şi va lua parte la o masă rotundă cu tema "Investind în viitorul energiei".

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii. ...citeste mai departe despre "Ambiția declarată a Bulgariei: "Putem fi lider în Balcani în domeniul sistemelor de stocare a energiei"" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 344 ori