Rata somajului in Capitala s-a mentinut, in ianuarie, la 1,8%, printre cele mai scazute din tara

Joi, 07 Februarie 2008, ora 17:02
1085 citiri
Rata somajului in Capitala s-a mentinut, in ianuarie, la 1,8%, printre cele mai scazute din tara

Rata somajului in Bucuresti s-a mentinut, in prima luna a anului, la 1,8%, Capitala avand, in ianuarie, circa 18.300 de someri, aproape 57% fiind femei, informeaza, joi, Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM).

Potrivit Agentiei de Ocupare din Bucuresti, dintr-o populatie activa la nivelul Capitalei de peste un milion de persoane, 18.304 erau someri in prima luna a anului, iar din acestia 10.418 erau femei. Pe parcursul lunii ianuarie, au fost angajati 1.351 de someri.

Institutia mai informeaza ca, din totalul somerilor inregistrati, 73 de persoane au solicitat, in ianuarie, venit minim garantat. Agentia a organizat cursuri de calificare sau recalificare pentru 67 de someri, de la inceputul anului, precum si cursuri de calificare pentru 25 de persoane aflate in detentie.

Totodata, de la 1 ianuarie, 57 de absolventi au fost incadrati in munca, din care 31 prin subventia acordata de stat. Potrivit legii privind stimularea ocuparii fortei de munca, angajatorii care incadreaza absolventi primesc subventii intre 1 si 1,5 salarii de baza minime brute pe economie, timp de un an.
Cei care angajeaza absolventi pe durata nedeterminata sunt scutiti, pe o perioada de un an, de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj aferenta absolventilor respectivi.

Potrivit ultimelor date raportate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), rata somajului la nivel national a fost, in decembrie, de 4,1%, cu 0,1% mai mica decat in luna precedenta, cel mai ridicat nivel al ratei somajului inregistrandu-se in judetul Vaslui (9,6%), iar cel mai scazut in Ilfov (1,5%).

<a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.