OCDE: Nivelul somajului nu va scadea nici anul viitor in Europa

Marti, 10 Iulie 2012, ora 16:14
1715 citiri
OCDE: Nivelul somajului nu va scadea nici anul viitor in Europa

Rata somajului in economiile dezvoltate va ramane ridicata cel putin pana la finalul lui 2013, tinerii si angajatii necalificati urmand sa poarte povara celei mai slabe reveniri economice din ultimele patru decenii, a anuntat marti OCDE intr-un raport.

Nivelul somajului in cele 34 de tari din spatiul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica va ramane la 7,7 procente la finalul anului viitor, un nivel apropiat de cel de 7,9% din luna mai si care se traduce prin 48 de milioane de persoane fara loc de munca, se precizeaza in raportul 2012 Employment Outlook.

Recenta deteriorare a situatiei economice a reprezentat o veste foarte proasta pentru piata muncii, a explicat secretarul general al OCDE, Angel Gurria. "Este imperativ ca guvernele sa foloseasca toate mijloacele posibile pentru a-i ajuta pe cei care cauta un loc de munca, in special tineri, facilitand crearea de joburi si investind in educarea si calificarea tinerilor", a adaugat Gurria. El a prezentat concluziile raportului la Paris, unde se afla sediul organizatiei de tip think-tank.

Tarile trebuie sa atace problema crizei locurilor de munca cu masuri macroeconomice adecvate, incluzand masuri imediate in vederea stabilizarii sistemului bancar european. De asemenea, ar putea fi avuta in vedere si o relaxare a politicii fiscale daca guvernele isi vor asigura o anumita marja de manevra bugetara, a mai spus OCDE.

Provocarile cu care se vor confrunta factorii decizionali sunt, in anumite privinte, fara precedent, potrivit raportului: la aproape trei ani de la relansarea de dupa criza financiara globala, nivelul somajului din luna mai era cu doar 0,6 procente mai mic decat punctul culminant de 8,5% atins in octombrie 2009, in timp ce angajarea in randul tinerilor a scazut cu aproape sapte procente, raportat la somajul global, de la inceputul crizei, iar angajarea pentru necalificati a scazut cu aproape 5 puncte.

Un alt aspect important este reprezentat de faptul ca locurile de munca temporare au crescut intr-un ritm sustinut, in contextul in care din ce in ce mai multe firme se tem sa faca angajari pe termen nelimitat din cauza climatului de nesiguranta economica. De asemenea, somajul pe termen lung a ajuns la 35 la suta din somajul total, fata de 27% inainte de criza, suscitand temeri cu privire la o crestere structurala, pe masura ce competentele se erodeaza.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#OCDE rata somajului, #somaj economii dezvoltate, #somaj OCDE , #Somaj