Deputatul PDL, Petru Calian, doreste, printr-un proiect de lege, ca OUG privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatori tineri sa se aplice pensionarilor si celor care au depasit perioada de somaj, arata NewsIn.
"Deputatul clujean Petru Calian va depune un proiect de lege pentru modificarea Ordonantei de Urgenta nr. 6/2011 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatori tineri.
Principala modificare adusa de catre deputatul PDL face referire la extinderea categoriilor sociale pentru care se aplica ordonanta, astfel, nu doar tinerii pana in 35 de ani sa beneficieze de un credit nerambursabil de 10.000 de euro pentru o noua afacere, ci si pensionarii, pensionarii de boala si persoanele care au depasit perioada de acordare a somajului si care nu isi gasesc un loc de munca", se precizeaza in comunicat.
Democrat-liberalul sustine ca acest proiect de act normativ va revigora piata muncii.
"In acest mod se va revigora piata muncii prin stimularea infiintari de noi societati si locuri de munca, si totodata, se vor reincadra in campul muncii persoane care inainte cu un an sau doi de a iesi la pensie se confrunta cu problema somajului. Un exemplu este barbatul de la Satu Mare care a cerut eutanasierea intrucat a devenit somer dupa zeci de ani de munca. In astfel de situatii sunt si alte persoane, care au vointa de a incepe o afacere, insa nu detin un capital pentru a face acest lucru. Legea vine in sprijinul acestor categorii de persoane, incurajandu-i cu un credit de pana la 10.000 de euro nerambursabil".
Potrivit unei ordonante de urgenta adoptata de Guvern la inceputul lunii februarie, tinerii care isi vor incepe o prima afacere vor primi pana la 10.000 de euro din partea statului pentru a asigura finantarea afacerii si vor beneficia de garantii guvernamentale pentru contactarea de credite.