Basescu: Trebuie sa redeschidem minele de aur, argint sau cupru

Sambata, 10 Septembrie 2011, ora 12:11
1640 citiri
Basescu: Trebuie sa redeschidem minele de aur, argint sau cupru

Presedintele Traian Basescu a declarat sambata, la scoala de vara a UNPR, ca Guvernul trebuie sa se implice in redeschiderea exploatarilor de aur, argint ori cupru pentru a crea noi locuri de munca pentru anul 2012., conform NewsIn.

Seful statului a vorbit despre necesitatea punerii in valoare a resurselor naturale pentru a genera locuri de munca in urmatoarea perioada, in conditiile in care investitiile straine in urmatorii ani vor fi mici. "Avem resursa care se afla in pamant, aur, argint, cupru, care trebuiesc exploatate, acolo putem crea locuri de munca.

Daca pana acum cinci ani aceste exploatari erau subventionate de stat, datorita cresterii pretului pe plan mondial la cele trei metale, noi putem exploata rentabil acum fostele mine inchise.

Nu discut cum, in ce conditii comerciale, este problema Guvernului, dar avem obligatia ca pana la sfarsitul anului sa redeschidem pentru a crea locuri de munca in anul 2012 exploatarile inchise care au general la randu-le mult somaj.

Astazi, suntem in situatia de a le redeschide si trebuie sa o facem. Fie ca o facem cu participarea unor investitori straini interesati, fie ca o facem cu sustinerea din partea guvernului pentru realuarea activitatilor", a spus Basescu.

Eeful statului a povestit ca a vizitat Rosia Poeni si spre surprinderea sa a constatat ca Regia Cupru Deva a reluat exploatarea de cupru datorita cresterii pretului pe plan mondial.

"Este un lucru bun, le trebuie doar o mana de ajutor", a mai spus presedintele.

"Aici cred eu ca sunt zone in care partidele de guvernare trebuie sa ia decizii si sa impinga lucrurile inainte: infrastructura cu utilizarea banilor europeni si crearea de locuri de munca prin redeschiderea unor exploatari care au devenit rentabile", a subliniat seful statului.

 

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#basescu, #basescu rosia montana, #mine aur basescu , #Somaj