Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul Boc, criticat pentru Codul de Dialog Social

Guvernul Boc, criticat pentru Codul de Dialog Social

Confederatia Internationala a Sindicatelor (ITUC) si Consiliul Regional Pan-Europeancritica guvernul roman pentru proiectul Codului de Dialog Social si cere cabinetului Boc sa-si asume raspunderea, potrivit NewsIn. 

"Ca urmare a introducerii unui pachet de masuri de austeritate extrema si a actiunilor de protest ulterioare, organizate de organizatiile sindicale din Romania privind noul Cod al Muncii, Guvernul Romaniei ataca acum legea dialogului social, care reprezinta baza pentru relatiile de munca din Romania: legea sindicatelor, legea patronatelor si functionarea dialogului social. Propunerile guvernului vor submina reprezentativitatea sindicatelor la diferite niveluri si pluralismul sindical, vor elimina negocierile colective la nivel national si ii lasa pe liderii sindicali fara protectie legala", se arata in scrisoare.

Potrivit secretarului general al ITUC, Sharan Burrow, guvernul roman a ignorat opinia expertului Organizatiei Internationale a Muncii care a definit textul legii muncii ca fiind "o violare a standardelor Organizatiei", iar acum, acesta isi trimite propriul proiect privind legea dialogului social, pentru a fi votata Parlament fara o consultare cu partenerii sociali.

Guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea pe Codul de Dialog Social lunea viitoare, incepand de la ora 16.00, au decis Birourile Permanente reunite ale celor doua Camere.

Codul de Dialog Social va contine patru proiecte de lege care sa completeze prevederile noului Cod al Muncii, respectiv proiecte referitoare la sindicate, patronate, contractele colective de munca si organizarea Consiliului Economic si Social.

Proiectul nemultumeste confederatiile sindicale.

"Dorim sa fie promovata forma convenita de principalele cinci confederatii sindicale si de cele trei patronate care au acelasi punct de vedere cu noi. Legea sindicatelor si cea a patronatelor trebuie sa alcatuiasca un singur pachet, sub forma Legii partenerilor sociali, iar restul, respectiv Legea contractului colectiv de munca, Legea conflictelor de munca si Legea dialogului social, trebuie sa ramana independente", au declarat reprezentantii Cartel Alfa.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1099 ori