Fitch: Cea mai grava recesiune de dupa 1945

Miercuri, 05 Noiembrie 2008, ora 09:54
1788 citiri
Fitch: Cea mai grava recesiune de dupa 1945

Economiile cele mai avansate ale lumii - Statele Unite, Marea Britanie, zona euro si Japonia - vor inregistra in 2009 cea mai mare scadere a produsului intern brut (PIB) de la Al Doilea Razboi Mondial, potrivit unui raport al agentiei de evaluare financiara Fitch.La nivel agregat, produsul intern brut va scadea in aceste tari cu 0,8% in 2009, fata de o crestere cu 1,1% estimata pentru 2008, mentioneaza analistii de la Fitch, care argumenteaza ca inasprirea conditiilor de creditare, scaderea consumului populatiei si a investitiilor companiilor vor afecta in acelasi timp economiile avansate.


PIB-ul mondial va creste cu doar 1% in 2009, in cel mai lent ritm de la inceputul anilor '90, comparativ cu o medie de 3,5% in ultimii cinci ani.


Recesiunea din tarile dezvoltate, corelata cu preturile mai mici ale marfurilor si diminuarea fluxurilor internationale de capital, va determina o temperare semnificativa a cresterii si in tarile emergente, insa majoritatea vor evita o recesiune propriu-zisa.


Agravarea rapida a crizei creditelor din ultimele doua luni si dovezile din ce in ce mai clare ale diminuarii consumului populatiei, revizuirea planurilor de investitii ale companiilor si temperarea cresterii comertului mondial explica deteriorarea estimarilor Fitch, comparativ cu raportul anterior, din 4 iulie.


Aceste elemente contrabalanseaza efectele pozitive pe care ieftinirea marfurilor le-a adus economiilor avansate.


Recesiunea determinata de reducerea ofertei de creditare este un teritoriu inca neexplorat pentru economia mondiala si exista putine posibilitati de a face paralele istorice, pentru a evalua posibila profunzime sau durata a crizei.


Cu toate acestea, majorarea agresiva a ofertei de lichiditate a bancilor centrale de la inceputul lui septembrie, corelata cu injectii semnificative de capital in sistemele bancare american si european vor impiedica o concretizare a scenariului cel mai pesimist, referitor la o deflatie ampla, cred analistii de la Fitch.


Extinderea recenta a crizei creditelor spre pietele emergente impinge companiile din economiile avansate sa-si schimbe strategiile de vanzari in tarile in curs de dezvoltate, pe masura ce scade consumul populatiei din Statele Unite. Turbulentele vor afecta si investitiile.


Mai ales posibilitatea unei 'aterizari fortate' in Europa de Est va afecta cresterea exporturilor din Germania, unul din motoarele revenirii celei mai mari economii din ultimii ani. Fitch estimeaza, de asemenea, o temperare a cresterii economice in China la 7% in 2009, cea mai scazuta rata din ultimii aproape 20 de ani.


Cu toate acestea, Fitch estimeaza ca in Brazilia, Rusia, India si China va fi inregistrata o crestere medie de 5,7%, reflectand flexibilitatea politicilor, soliditatea financiara si elemente structurale.