Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Adrian Vasilescu: Recesiunea economica, rezultat al numarului mic de salariati

Adrian Vasilescu: Recesiunea economica, rezultat al numarului mic de salariati


Consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Adrian Vasilescu, a declarat, marti, ca actuala situatie de recesiune in economie este efectul faptului ca in Romania se munceste putin.

"Ceea ce s-a intamplat arata cum merge PIB-ul. In tara asta, prea putini oameni muncesc. Avem cel mai mic numar de salariati, la mia de locuitori, care muncesc, din toata Uniunea Europeana. Munca nu da roadele pe care le asteptam cu totii. Pana cand munca nu se va schimba, pana cand munca nu se va regenera, ne vom plimba prin cifre din acestea de 0,1 - 0,2", a spus Vasilescu, la Realitatea TV, explicand cauzele scaderii PIB, pentru doua trimestre consecutiv.

Adrian Vasilescu a subliniat ca este nicio legatura intre cursul de schimb si ceea ce s-a intamplat cu PIB-ul, ci aceasta are legatura cu ceea ce se intampla in lumea larga in economie.

"La sfarsitul anului, cand s-a tras linie, a iesit o crestere de 2,5 la suta, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeana. In comparatie cu ceea ce s-a intamplat, vedem, pe dinamica, la sfarsitul trimestrului unu, minus 0,1, care cu minus 0,2, la finalul trimestrului precedent, inseamna recesiune, dar este o recesiune statistica, spun eu. Si anume, trimestrul unu din acest an, pe care il comparam cu trimestrul unu din anul trecut, vedem cresteri cu plus 0,3 pe serie bruta si plus 0,8 pe serie ajustata, care arata ca, in comparatie cu anul trecut, PIB-ul a crescut", a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Vasilescu a reafirmat ca "leul se dovedeste mai rezistent decat monedele din tarile vecine" si a respins o conexiune intre cresterile de preturi si inflatia prognozata pentru septembrie, cand este previzionat un puseu inflationist.

"De trei ori spun apasat, Nu. Guvernatorul BNR a spus clar ca vom fi in fata unui paradox. Vom vedea cresteri de inflatie, fara cresteri de preturi. Va fi un efect statistic care va duce inflatia in sus", a spus consilierul guvernatorului Mugur Isarescu.

Romania, in recesiune tehnica

Potrivit datelor estimate, anuntate marti de Institutul National de Statistica, Produsul Intern Brut al Romaniei in trimestrul I din 2012 a fost, in termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV din 2011 (date ajustate sezonier). In aceste conditii, tara a intrat in recesiune tehnica intrucat a consemnat doua trimestre consecutiv de scadere a Produsului Intern Brut.

Fata de trimestrul corespunzator din anul 2011, PIB a inregistrat o crestere cu 0,3% pe seria bruta si cu 0,8% pe seria ajustata sezonier.

Prognoza interimara de primavara publicata de Comisia Nationala de Prognoza arata ca Romania va incheia anul 2012 cu o crestere a economiei de 1,7%, Produsul Intern Brut fiind estimat la 609,6 miliarde de lei.

Potrivit sefului misiunii Fondului Monetar International, Jeffrey Franks, economia romaneasca va inregistra un avans de 1,5% in acest an, in scadere fata de ultimele previziuni ale institutiei care indicau o crestere a Produsului Intern Brut de 1,8% in 2012.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1359 ori