Fitch a revizuit in scadere perspectiva pentru ratingul Rompetrol Group

Vineri, 18 Mai 2012, ora 19:45
1297 citiri
Fitch a revizuit in scadere perspectiva pentru ratingul Rompetrol Group

Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a revizuit in scadere perspectiva de rating a Rompetrol Group, de la 'stabila' la 'negativa' si confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung in valuta la 'B+', informeaza un comunicat de presa.

"Schimbarea perspectivei este provocata de procedurile legale incepute de statul roman in privinta Rompetrol Group fata de conversia actiunilor realizata in 2010 si de sprijinul acordat de KazMunaiGaz. In 2011, Justitia din Romania a respins cererile Executivului, dar acestea au fost atacate de Guvernul Romaniei, insa in mai 2012 procesele au fost suspendate pentru o perioada de sase luni de negocieri intre cele doua parti", se arata in comunicatul Fitch.

Agentia subliniaza ca a luat in considerare scenariul potrivit caruia Rompetrol va fi obligat sa rascumpere 44 la suta din actiunile pe care statul le detine la Rompetrol printr-o conversie de tip bonduri pentru actiuni, insa grupul se va bucura in continuare de sprijinul KazMunaiGaz, ceea ce va avea un impact neutru asupra ratingului.

KazMunaiGaz, care este unicul actionar din iulie 2009 al Rompetrol, a oferit sprijin financiar grupului, inclusiv un imprumut sindicalizat pe cinci ani cu o valoare de 200 milioane de dolari, iar sprijinul financiar istoric a ajuns la 1,1 miliarde dolari, reprezentand majorarea capitalului companiei.

Fitch ia in considerare faptul ca legaturile strategice si legale intre cele doua entitati, Rompetrol si KazMunaiGaz vor ramane puternice, iar cele operationale vor fi moderate.

Agentia de evaluare noteaza ca fluxurile de capital al Rompetrol au ramas negative in 2011, din cauza cheltuielilor de capital legate de modernizarea rafinariei Petromidia, in contextul in care sectorul de rafinare din Europa este intr-o situatie dificila.

Fitch asteapta un an 2010 in care fluxul financiar liber de disponibilitati va fi negativ, iar lichiditatea va fi sustinuta de imprumutul neutilizat de 200 milioane de dolari.

Grupul Rompetrol este o companie petroliera multinationala, cu sediul in Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operatiunilor si activelor in Franta, Romania, Spania si Europa de Sud-Est. Principalele activitati ale grupului sunt in domeniile rafinare si marketing/vanzare de produse petroliere, dar si in operatiuni aditionale - explorare si productie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.

Cu operatiuni in 12 tari, grupul intentioneaza sa devina unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Fitch rating Rompetrol, #scadere rating Rompetrol , #Rating