Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania, lider in UE la cresterea preturilor productiei industriale, in septembrie

Romania, lider in UE la cresterea preturilor productiei industriale, in septembrie


Preturile productiei industriale au scazut cu 1,4% in zona euro si cu 1,6% in Uniunea Europeana, in septembrie 2014 comparativ cu perioada similara din 2013, singurele cresteri fiind inregistrate in Romania, Letonia si Grecia, arata datele publicate marti de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

Pe categorii de bunuri, preturile productiei industriale in UE au inregistrat cele mai mari scaderi in sectorul energetic (minus 5,4%), in industria bunurilor care nu sunt de folosinta indelungata si in industria bunurilor intermediare (ambele cu minus 0,5%). In schimb, s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor de folosinta indelungata (0,8%) si in industria bunurilor de capital (0,6%).

Cele mai semnificative scaderi ale preturilor productiei industriale au fost inregistrate in Lituania (minus 5,6%), Belgia si Slovacia (ambele cu minus 3,9%). Singurele cresteri de preturi la productia industriala au fost inregistrate in Romania (0,4%), Letonia (0,2%) si Grecia (0,1%).

In septembrie 2014, comparativ cu luna precedenta, preturile productiei industriale au crescut cu 0,2% in zona euro si cu 0,1% in Uniunea Europeana.

Pe categorii de bunuri, preturile productiei industriale in UE au inregistrat o scadere de 0,3% in industria bunurilor care nu sunt de folosinta indelungata si s-au inregistrat cresteri in cazul sectorului energetic (0,6%).

Cele mai mari cresteri de preturi la productia industriala au fost inregistrate in Estonia (1,1%), Danemarca, Spania, Franta si Olanda (toate cu 0,5%) iar cele mai semnificative scaderi au fost inregistrate in Marea Britanie (minus 0,4%), Cehia (minus 0,3%), Lituania, Polonia si Portugalia (toate cu minus 0,2%), Romania, Cipru si Slovacia (toate cu minus 0,1%).

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1450 ori
Citeste mai multe despreeurostat romania