PIB va creste la 150 de miliarde euro, peste patru ani

Marti, 07 Noiembrie 2006, ora 04:12
781 citiri

Estimarile Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) din aceasta toamna sunt revizuite fata de prognozele facute de institutie in aceasta primavara a anului. Principalii indicatori economici au depasit valoarea facuta publica de CNP in primele luni ale acestui an.Cresterea economica a depasit cu un punct procentual estimarile privind acelasi indicator fata de prognoza din primavara, de la 6%, la 6,9%, potrivit ultimelor date ale institutului. Potrivit acestor date, Romania inregistreaza o crestere economica semnificativa, comparativ cu cea din tarile Uniunii Europene, doar Cehia, Letonia si Lituania au avut cresteri mai mari decat tara noastra.

Produsul Intern Brut (PIB) a atins valoarea de 335,9 miliarde de lei, fata de doar 330 de miliarde cat era prognozat in primavara, cu un avans de 6,7%. Anul trecut valoarea PIB nu depasea 287 miliarde de lei, iar prognozele pentru 2007 arata ca avansul PIB in 2007 va fi de 6,4%. Unul dintre factorii care au determinat evolutia PIB este faptul ca sectorul constructiilor a avut o crestere importanta, determinand o majorare cu 20,4% a valorii adaugate brute, datorata in pricipal lucrarilor de constructii noi care au crescut cu 23,3%.

In prognoza anterioara, deficitul de cont curent raportat la PIB era estimat la 8,5%, rectificarea din toamna aducand valoarea la 8,7%. Noua prognoza a CNP indica o temperare a ritmului cresterii economice la 6,5% in 2007, 6,3% in 2008, 5,9% in 2009 si 5,6% in 2010. Exprimat in euro, PIB ar urma sa ajunga la 147,5 miliarde euro in 2010, cu 55% peste valoarea estimata pentru acest an.

Pentru sectoarele constructii si servicii, CNP prognozeaza cresteri de 15,2% si, respectiv, 6,8%, rectificate, comparativ cu prognoza preliminara de toamna, iar pe segmentul productiei industriale este anticipat un avans de 6,4%. Constructiile isi vor majora volumul de activitate, fata de varianta preliminara fiind estimata o imbunatatire a dinamicii cu doua puncte procentuale in 2006 si 2,6 puncte procentuale in 2007. Rata somajului din primavara era estimata pentru anul in prima prognoza a acestui an la 5,9%, dar revizia pentru anul 2006 a fost de 5,7, potrivit datelor publicate in septembrie.

Deficitul de cont curent a fost revizuit si el, la 9,3 din PIB, comparativ cu 8,7% estimat in luna septembrie. Pe viitor este de aseptat ca deficitul de cont curent sa cunoasca o reducere usoara si constanta, ajungand la 8,9% din PIB, potrivit estimarilor din toamna a institutiei. Pentru acest an, deficitul comercial anticipat este estimat la 13,27 miliarde euro, urmand ca anul in 2007 sa creasca la 15,5 miliarde euro. In 2008 deficitul comercial se va situa, potrivit CNP, la 17,55 miliarde euro, pentru ca in 2010 sa ajunga la 21,45 miliarde euro.

"Daca majorarea deficitului comercial - corelat cu necesarul sporit de materii prime si energetice, precum si cu nevoia de echipamente moderne pentru investitii - reprezinta un fenomen deja anticipat, reducerea dinamicii transferurilor din strainatate este o tendinta relativ noua, care influenteaza nivelul deficitului de cont curent", se arata in studiul CNP.

Pentru 2007, CNP estimase un deficit de 8,6%, pentru ca in 2010 sa ajunga la 7,8%. In ceea ce priveste balanta comerciala, datele CNP nu sunt mult diferite fata de cele anuntate in luna septembrie. Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a mentinut la 3,55 lei/euro estimarea privind cursul mediu al monedei nationale in acest an. In 2007, cursul urmeaza sa se plaseze la 3,53 lei/euro, pentru ca in 2008 moneda nationala sa se aprecieze la 3,51 lei/euro, potrivit prognozei de toamna a CNP. Pentru 2009 si 2010, CNP anticipeaza un curs mediu de 3,50 lei/euro. Datele CNP sunt similare cu cele prezentate in prognoza preliminara detoamna, prezentata in luna septembrie.

Potrivit variantei finale a prognozei de toamna Comisia estimeaza ca rata inflatiei se va situa in acest an la 5,5%, nivel similar cu cel estimat in prognoza preliminara, dar cu o jumatate de punct procentual sub nivelul anticipat la inceputul acestui an. CNP anticipeaza ca inflatia va cobori in urmatorii doi ani cu cate un punct procentual, la 4,5% in 2007 si 3,5% in 2008, pentru ca in 2009 si 2010 sa ajunga la 3% si, respectiv 2,5%.

Bloombiz