CE a redus prognoza de crestere economica a Romaniei in acest an, de la 2,8% la 2%

Marti, 04 Noiembrie 2014, ora 15:44
1747 citiri
CE a redus prognoza de crestere economica a Romaniei in acest an, de la 2,8% la 2%
Foto: business24.ro

Comisia Europeana (CE) a redus semnificativ prognoza privind evolutia PIB-ului Romaniei in acest an, ca urmare a incetinirii cresterii in cel de-al doilea trimestru, anticipand un avans anual de 2%, fata de o crestere de 2,8% estimata in iunie, potrivit prognozei economice de toamna.

In prognoza de primavara, Comisia anticipa o crestere economica de 2,5% pentru acest an, transmite Mediafax.

Estimarile Comisiei sunt mai pesimiste decat cele ale Fondului Monetar International si ale Bancii Mondiale. Proiectia FMI indica un avans economic in acest an de 2,4%, in timp ce Banca Mondiala estimeaza o crestere de 2,7%.

"Ritmul cresterii economice s-a redus de la 3,5% in 2013 la 2,4% in prima jumatate a anului, in principal ca urmare a incetinirii puternice din al doilea trimestru, de 1,2% raportat la aceeasi perioada a anului trecut. Cresterea a fost sprijinita de consumul privat si exporturile nete, in timp ce investitiile au continuat sa contribuie negativ la cresterea PIB. Ca urmare, avansul economic este estimat pentru 2014 este estimate la 2%", se arata in raportul Comisiei publicat luni.

Si prognoza pentru 2015 a fost revizuita in scadere, Comisia estimand un avans economic de 2,4% pentru anul viitor, fata de proiectia de 2,6% prezentata in raportul din primavara.

Comisia noteaza ca imbunatatirea increderii consumatorilor si cresterea veniturilor populatiei vor sta la baza cresterii consumului in cea de a doua jumatate a acestui an. De asemenea, investitiile sunt estimate sa revina pe un trend pozitiv atat in sectorul privat, cat si in cel public.

Raportul mentioneaza ca rata inflatiei a revenit pe crestere usoara in ultimele luni, dupa ce in iunie a scazut la un minim record de 0,66% (indicele armonizat al preturilor de consum a fost de 0,9%), in principal ca urmare a socurilor asupra factorilor de oferta generate de reducerea TVA la paine, aprecierea leului si inflatiei scazute din zona euro.

"Inflatia medie anuala este estimata la 1,5% in 2014, in scadere fata de proiectia din primavara (de 2,5% - n.r.), pe fondul unui an agricol bun, al intarzierilor din programul de liberalizare al preturilor la gazele naturale, al scaderii preturilor pe piata internationala a energiei si a asteptarilor inflationiste in scadere", potrivit raportului.

Inflatie medie anuala de 2,1% si 2,7% in urmatorii ani

Pentru 2015 si 2016, Comisia anticipeaza o inflatie medie anuala de 2,1%, respectiv 2,7%, ca urmare a revenirii cererii interne, a efectelor de baza generate de preturile mici la alimente din acest an si a continuarii procesului de convergenta a preturilor de pe piata locala cu cele din UE.

Economia locala va fi sprijinita anul viitor de consumul privat, care isi va continua expansiunea, pe fondul avansului salariilor, al inflatiei scazute si al dobanzilor bancare in scadere, potrivit raportului.

De asemenea, creditarea este estimata sa isi revina usor in 2015, dupa doi ani de scadere, ca urmare a cresterii numarului de imprumuturi in moneda locala, a inlesnirii conditiilor de creditare si a incetinirii procesului de dezintermediere bancara.

Contributia pozitiva a exporturilor este estimata sa scada in a doua jumatate a anului 2014 si sa devina negativa in 2015-2016, din cauza cresterii importurilor intr-un ritm mai alert fata de exporturi, se arata in raportul Comisiei, care noteaza ca exporturile isi vor continua avansul, in ciuda slabei activitati din zona euro.

"Imbunatatirea increderii investitorilor in economie, alaturi de introducerea, in iulie 2014, a unei scutiri pe profitul reinvestit si de reducerea, incepand cu 1 octombrie, a contributiei pentru asigurarile sociale, sunt asteptate sa genereze resurse suplimentare pentru cresterea investitiilor companiilor", potrivit raportului.

Printre factorii care pot influenta negativ economia Romaniei in 2015 se numara accelerarea peste asteptari a procesului de dezintermediere, atat din partea gospodariilor, cat si a institutiilor financiare, precum si escaladarea tensiunilor geopolitice din regiune, care ar putea afecta increderea investitorilor.

De cealalta parte, Comisia mentioneaza efectul pozitiv creat de cresterea investitiilor, pe fondul unei mai bune absorptii a fondurilor UE, si de avansul cererii interne ca urmare a unor potentiale derapaje fiscale generate de alegerile prezidentiale din acest an.

Pentru 2016, Comisia anticipeaza o crestere economica in Romania de 2,8%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CE reducere prognoza crestere economica, #crestere economica romania , #PIB