Andreea Paul: Romania, a sasea in Europa la crestere economica in T4

Marti, 06 Martie 2012, ora 19:50
1344 citiri
Andreea Paul: Romania, a sasea in Europa la crestere economica in T4

PIB-ul Romaniei a inregistrat a sasea cea mai mare crestere din Uniunea Europeana (UE) in trimestrul patru din 2011, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, iar fata de trimestrul anterior a inregistrat o scadere cu 0,2%, ceea ce ne pozitioneaza pe locul 12 in UE, se arata intr-o analiza realizata de consilierul de stat al primului ministru Andreea Paul.

Potrivit Institutului National de Statistica, in cel de-al patrulea trimestru din 2011, PIB-ul a scazut cu 0,2% fata de trimestrul anterior (serie ajustata sezonier) si a crescut cu 1,9% fata de perioada similara din 2010 (serie bruta).

In ultimul trimestru al anului trecut, PIB-ul s-a ridicat la 184 miliarde lei, la preturi curente. In aceasta perioada, cresterea PIB-ului a fost sustinuta in special de sectorul constructiilor, care a crescut cu 5,7% in trimestrul al patrulea din anul 2011, urmat de agricultura, silvicultura si pescuit (3,1%) si de industrie (2%).

Pe ansamblul economiei, cea mai mare majorare au inregistrat-o activitatile de spectacole, culturale si recreative; reparatiile de produse de uz casnic si alte servicii (11,1%).

Aceste evolutii pozitive au contracarat efectul negativ pe care evolutia exportului net l-a avut asupra PIB-ului, ca urmare a cresterii mai accentuate a importurilor (5,4%), comparativ cu cea a exporturilor (4%).

Cererea interna a crescut cu 2,5% in trimestrul al patrulea din 2011, comparativ cu acelasi trimestru din anul 2010. Consumul final total s-a majorat cu 1,4%, pe baza unei cresteri cu 2,8% a cheltuielilor populatiei care a compensat reducerea cu 3,9% a cheltuielilor administratiilor publice.

In anul trecut, PIB-ul s-a ridicat la circa 578,6 miliarde lei la preturi curente, in crestere cu 2,5% fata de anul 2010, iar majorarea a fost determinata, in mod semnificativ, de agricultura, silvicultura si pescuit (11,3%), industrie (5%) si activitatile de spectacole, culturale si recreative. Au mai contribuit la aceasta evolutie reparatiile de produse de uz casnic si alte servicii (4,8%). Cresteri mai usoare s-au inregistrat si in constructii (2,7%), precum si in comertul cu ridicata si cu amanuntul, repararea autovehiculelor si motocicletelor; transport si depozitare, hoteluri si restaurante (1,2%).

Reducerea cu 3,5% a cheltuielilor pentru consum final ale administratiilor publice a fost compensata de majorarea cu 1,4% a cheltuielilor pentru consum final ale populatiei, astfel incat consumul final total s-a mentinut aproape constant in anul 2011, comparativ cu anul precedent.

Formarea bruta de capital fix a inregistrat o crestere cu 6,3 puncte procentuale.

Datele comunicate marti de Eurostat arata ca, avand in ultimul trimestru al anului 2011 o crestere cu 2,1% a PIB-ului, fata de aceeasi perioada a anului precedent, Romania s-a pozitionat pe locul sase in UE-24 (pentru care exista date disponibile). Media europeana a fost de 0,9%.

Comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a scazut cu 0,2%, plasand Romania pe locul 12 in UE-23, pentru care Eurostat a avut date disponibile. Media europeana a fost de asemenea negativa, de 0,3%.

#crestere economica Romania Europa, #crestere economica T4, #crestere economica 2011, #PIB T4 , #PIB