SUA saluta acordul european referitor la embargoul asupra petrolului iranian

Joi, 05 Ianuarie 2012, ora 09:18
1204 citiri
SUA saluta acordul european referitor la embargoul asupra petrolului iranian

Statele Unite au apreciat miercuri ca fiind "o veste foarte buna" acordul de principiu incheiat intre tarile europene pentru a impune un embargo asupra achizitionarii petrolului iranian, daca Teheranul nu va coopera cu privire la programul sau nuclear controversat.

"Este o veste foarte buna care a rezultat din numeroase consultari intre Statele Unite si tarile Uniunii Europene", a declarat la Washington purtatorul de cuvant al departamentului de Stat, Victoria Nuland.

"Am dori ca astfel de masuri sa nu fie luate doar de aliatii nostri apropiati si de parteneri precum cei pe care ii avem in Europa, ci de catre tarile din lumea intreaga", a adaugat aceasta.

Ea a afirmat ca aceasta noua evolutie in problema iraniana sustine promulgarea din decembrie de catre presedintele Barack Obama a unei legi de finantare a Pentagonului care inaspreste sanctiunile impotriva sectorului financiar al Iranului.

"Este un acord de principiu pentru a merge mai departe" catre un embargo petrolier, a declarat miercuri un diplomat european. Insa "mai este mult de lucru" la acest dosar.

Un embargo european asupra petrolului iranian ar putea fi decis in decursul unei reuniuni a Consiliului ministrilor de Afaceri Externe la 30 ianuarie, a declarat marti la Lisabona seful diplomatiei franceze Alain Juppe.

#embargo petrol Iran, #SUA petrol Iran, #program nuclear Iran, #cumparare petrol iranian , #Petrol