Pretul petrolului creste cu circa doi dolari

Marti, 31 Ianuarie 2012, ora 18:51
1399 citiri
Pretul petrolului creste cu circa doi dolari

Pretul petrolului a crescut marti cu aproape doi dolari, din cauza temerilor legate de oferta, dar si a sperantelor ca un viitor acord al Greciei pentru reducerea datoriilor si pactul european referitor la disciplina bugetara vor sustine dezvoltarea economiei mondiale.

Investitorii sunt ingrijorati in privinta livrarilor de petrol ale Iranului, al doilea mare producator din OPEC, in conditiile in care Statele Unite analizeaza noi sanctiuni, pe langa embargoul decis de liderii europeni, referitor la achizitiile de titei iranian.

Pretul petrolului Brent cu livrare in martie a urcat in timpul tranzactiilor cu pana la 3,15 dolari, la 113,9 dolari pe baril, fiind tranzactionat la ora locala 14:50 la 112,25 dolari pe baril. La nivelul lunii ianuarie, cotatia petrolului Brent a urcat cu peste 4%.

Cotatia petrolului destinat pietei americane a crescut cu 1,91 dolari, la 100,69 dolari pe baril, revenind ulterior la aproximativ 100,15 dolari pe baril.

Piata petrolului a fost influentata pozitiv de evolutia pietelor de capital si deprecierea dolarului, dupa ce premierul elen a Lucas Papademos a alimentat sperantele ca acordul cu creditorii privati pentru reducerea datoriilor ar putea fi incheiat in aceasta saptamana.

#pret petrol, #crestere pret petrol, #Iran livrare petrol , #Petrol