Cotatia dolarului si pretul petrolului au scumpit aurul in Europa

Joi, 24 Mai 2007, ora 03:00
1017 citiri

Aurul s-a scumpit in a doua parte a sedintei bursiere de miercuri de la Londra, deoarece dolarul a pierdut din castigurile inregistrate mai devreme fata de euro, iar petrolul s-a scumpit, relateaza Reuters.

Analistii si-au pastrat optimismul cu privire la prognoza pe termen lung pentru evolutia aurului, deoarece o posibila slabire a dolarului din cauza ingrijorarii legate de economia americana ar putea genera mai mult interes pentru aur din partea fondurilor de investitii.

Aurul s-a scumpit pana la cotatia de 663,60 dolari/uncie, fata de cotatia de 658,80/659,30 dolari/uncie, atinsa la inchiderea sedintei bursiere de marti de la New York.

"Corelatia cu dolarul este inca destul de puternica si este evident ca ieri si azi am asistat la o evolutie a cotatiei aurului in functie de cea a dolarului", a spus un analist pentru piata metalelor pretioase de la Barclays Capital din Londra, Suki Cooper, citata de Reuters.

"Pe termen foarte scurt, pretul aurului se va consolida in jurul acestei cotatii inainte de a urca iar. Estimam ca pretul aurului va creste peste 700 dolari/uncie, in trimestrul al treilea, alimentat de mai multi factori", a adaugat Suki Cooper.

O posibila continuare a slabirii dolarului, nivelul bun al cererii si ingrijorarile geopolitice vor sustine pretul aurului pe termen mediu si lung, a mai estimat Cooper.

Dolarul a alunecat fata de euro, dupa ce a inregistrat o cotatie record a ultimelor sase saptamani fata de un cos de valute, iar petrolul s-a scumpit pana la aproape 70 dolari/baril, in contextul in care nave americane de razboi au facut un spectacol de forta in largul coastelor iraniene in acelasi timp in care a fost publicat un raport al agentiei pentru energie a Organizatiei Natiunilor Unite despre programul nuclear al Iranului.

Un dolar mai slab ieftineste aurul pentru posesorii de alte valute, iar aurul este considerat si un factor de protectie impotriva inflatiei alimentate de pretul petrolului.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)