Ministerul Transporturilor continua exproprierile

Vineri, 29 Mai 2009, ora 16:18
1423 citiri
Ministerul Transporturilor continua exproprierile

Ministerul Transporturilor va plati circa 7,3 milioane de lei pentru exproprierea a circa 267.851 metri patrati necesari desfasurarii lucrarilor de constructie a infrastructurii conexe de pe teritoriul romanesc a podului peste Dunare Calafat-Vidin, potrivit unei hotarari de guvern, informeaza NewsIn.

Suma de 7,3 milioane de lei va fi platita din bugetul ministerului transporturilor si infrastructurii, potrivit HG care a intrat in vigoare pe 21 mai.

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a semnat, in luna mai, cu asocierea Azvi si Vimac, un contract de 66,9 milioane euro pentru lucrarile de constructie a infrastructurii rutiere si feroviare de acces la podul peste Dunare de la Calafat - Vidin, a anuntat joi ministerul.

"Contractul de lucrari de constructie a infrastructurii rutiere si feroviare de acces la podul peste Dunare de la Calafat - Vidin are o valoare totala de 66.900.285,70 euro, fara TVA, din care 33.827.745 euro constituie finantare nerambursabila acordata de Comisia Europeana prin Facilitatea ex-ISPA, restul sumei fiind asigurata de la Bugetul de Stat" se arata in anuntul ministerului.

Prin implementarea acestui proiect se doreste asigurarea accesului la noul pod peste Dunare, ce se va construi la Calafat - Vidin, prin constructia infrastructurii feroviare si rutiere.

Activitatea antreprenorului se va desfasura pe o perioada de 48 luni, care acopera perioada de executie a lucrarilor (24 luni) si perioada de notificare a defectiunilor (urmatoarele 24 luni dupa executia lucrarilor).

#minister, #transporturi, #exproprieri, #constructii, #pod, #buget , #Ministerul Transporturilor