Banii de la BEI pentru autostrada Cernavoda-Constanta pot fi trasi pana la 30 noiembrie 2013

Joi, 22 Septembrie 2011, ora 16:05
1862 citiri
Banii de la BEI pentru autostrada Cernavoda-Constanta pot fi trasi pana la 30 noiembrie 2013

Guvernul a aprobat miercuri o hotarare privind modificarea Contractului de finantare pentru constructia autostrazii Cernavoda-Constanta, extinzand data limita de tragere a banilor de la BEI (Banca Europeana de Investitii) de la 24 aprilie 2011 la 30 noiembrie 2013, conform NewsIn.

De asemenea, a fost modificata si data de finalizare a Proiectului, de la 31 decembrie 2011 la 31 decembrie 2012, pentru sectiunea Medgidia-Constanta, iar pentru intregul Proiect, pana la 31 decembrie 2013, informeaza Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI).

Tot miercuri, CNADNR a semnat noul contract pentru "Proiectarea si executia Autostrazii Cernavoda - Constanta, tronsonul Cernavoda - Medgidia", iar termenul pentru proiectarea si executia tronsonului de autostrada Cernavoda - Medgidia a fost diminuat de la 24 la 15 luni, deschiderea traficului fiind astfel posibila in cursul anului 2012, se mai arata in comunicat.

Tronsonul Medgidia-Constanta va fi finalizat in 2012, dupa ce, la sfarsitul lunii iulie, a fost deschisa circulatia pe o cale pe sectorul Murfatlar-Constanta, iar la finele lunii septembrie se va da drumul si la a doua cale, precizeaza MTI.

Amendamentul la contractul de finantare pentru constructia autostrazii Cernavoda-Constanta a fost convenit de Ministerul de Finante si BEI, la solicitarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.

Modificarea contractului de finantare nu este de natura sa duca la modificarea obligatiilor financiare ale Romaniei fata de BEI, potrivit comunicatului MTI.

Asocierea Astaldi - Max Boegl va executa tronsonul de autostrada Cernavoda-Medgidia, 20,49 km, valoarea contractului fiind de 498,7 milioane lei fara TVA, a anuntat, la inceputul lunii, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Valoarea estimata a contractului pentru tronsonul Cernavoda - Medgidia a fost de 726,2 milioane lei fara TVA, se arata intr-un comunicat al CNADNR. Proiectarea va dura trei luni, executia 12 luni, la care se adauga 48 de luni perioada de garantie.

Finantarea va fi asigurata de la Banca Europeana de Investitii, din fonduri de Coeziune de la Comisia Europeana si de la bugetul de stat.

"Fata de valoarea contractului de proiectare si executie reziliat cu antreprenorul Colas in valoare de 634.398.435,78 lei fara TVA, noul contract atribuit in urma desfasurarii procedurii de achizitie publica va costa cu peste 135 milioane lei mai putin", se arata intr-un comunicat al CNADNR.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania anunta la sfarsitul lunii iulie ca opt firme si asocieri au depus oferte in cadrul licitatiei pentru proiectarea si executia tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#autostrada, #autostrada soarelui, #cernavoda constanta , #Ministerul Transporturilor