Dumitru: Subventia la hectar se va mentine la nivelul de anul trecut

Vineri, 27 August 2010, ora 14:54
1254 citiri
Dumitru: Subventia la hectar se va mentine la nivelul de anul trecut

Agricultorii vor primi o subventie de circa 117-118 euro la hectar, dupa ce Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii (MADR) a gasit surse de finantare, astfel incat anul acesta subventia la hectar sa fie echivalenta cu cea de anul trecut, a declarat vineri ministrul de resort, Mihail Dumitru.

"Am gasit o solutie pentru a putea acorda plati nationale complementare directe, astfel incat anul acesta subventia la hectar sa fie echivalenta cu cea de anul trecut. Vrem sa acordam un sprijin suplimentar pentru a ramane la nivelul de anul trecut", a declarat ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Mihail Dumitru, dupa intalnirea cu reprezentantii catorva organizatii de producatori agricoli.

Acesta a precizat ca 81 de euro sunt bani din fonduri europene, iar diferenta este de la bugetul de stat.

"Trebuie sa mai facem anumite calcule sa vedem si executia bugetara, dar noi avem convingerea ca am gasit sursa necesara", sustine Dumitru.

Ministrul s-a intalnit vineri cu reprezentanti ai producatorilor agricoli pentru a discuta revendicarile agricultorilor si a gasi solutii pentru evitarea protestelor anuntate pentru aceasta toamna.

Dumitru sustine ca absenta LAPAR, FNPAR si Agrostar de la discutii arata ca reprezentantii acestora nu inteleg modul cum functioneaza administratia Romaniei, ori reprezinta o actiune de sfidare a Ministerului Agriculturii.

"Consider ca LAPAR, FNPAR si Agrostar au mai degraba o actiune politica si nu neaparat urmaresc rezolvarea acestor probleme in mod punctualm pentru ca a refuza sa discuti cu ministrul de resort nu duce la nicio rezolvare a problemelor lor", a mentionat Mihail Dumitru.

#subventie hectar dumitru agricultori , #Ministerul Agriculturii