Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sauditii invadeaza desertul. Vor construi orase pe o suprafata cat a Belgiei

Sauditii invadeaza desertul. Vor construi orase pe o suprafata cat a Belgiei


Incercarea de a diversifica economia locala a Arabiei Saudite impinge limitele oraselor catre desert si o face intr-un mod nemaivazut pana acum.

Sauditii au in plan o adevarata invazie a desertului, noile orase pe care vor sa le ridice in urmatorii ani acoperind o suprafata mai mare decat a Belgiei, iar la aceasta se adauga si infrastructura de transport compusa din sosele, cai ferate si aeroporturi, anunta Bloomberg.

Riadul pare sa copieze modelul chinezesc al oraselor economice, in care sa se concentreze toate investitiile in logistica, turism, industrie si finante.

Proiectele erau ceva mai vechi, ce-i drept, dar prabusirea pretului petrolului a amanat punerea lor in practica. "Se inainta greu in ridicarea oraselor economice, chiar si inainte de prabusirea pretului petrolului. De atunci, ritmul s-a domolit si mai mult", specifica Monica Malik, economist-sef al sucursalei bancare PJSC in Abu Dhabi.

Odata cu lansarea noii strategii economice a regatului, "Viziunea Saudita 2030", guvernul de la Riad s-a angajat sa salveze si sa readuca la viata proiectele zonelor economice concepute in ultimii 10 ani.

Printre acestea se numara lantul de statiuni de pe insulele din Marea Rosie sau reluarea dezvoltarii centrului Al Faisaliyah, aflat la o distanta redusa de Mecca, megaorasul de aici urmand sa aiba dimensiunile Moscovei.

Un alt proiect de amploare il reprezinta orasul distractiei din Al Qidiya, o localitate aflata in apropierea capitalei Riad, unde vor fi construite o zona de safari si un urias parc de distractii, dezvoltarea zonei urmand sa inceapa in 2018.

La fel, 4 centre financiare: King Abdullah Economic City, King Abdullah Financial District, Prince Abdulaziz bin Mousaed Economic City si Knowledge Economic City vor fi raspandite pe teritoriul regatului, urmand sa contrabalanseze influenta Dubaiului in regiune ca centru financiar international.

Mai mult, ultimul dintre acestea - Orasul Cunoasterii- va fi construit in zona localitatii Medina si va reprezenta primul oras-smart din Arabia Saudita, concentrand crema antreprenorilor din industrii inovative, cercetare si dezvoltare.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 4357 ori