Romania, marele perdant la atragerea de investitii straine

Joi, 20 Octombrie 2011, ora 11:24
2312 citiri
Romania, marele perdant la atragerea de investitii straine

In timp ce Romania a reusit sa atraga investitii straine de 1,105 miliarde euro in sapte luni, tari precum Portugalia sau Cehia au beneficiat de investitii cu 36%, respectiv 80% mai mari in doar 3 luni.

Astfel, in intervalul aprilie-iunie, nivelul ISD in Cehia s-a apropiat semnificativ de doua miliarde euro, iar in Portugalia a depasit cu putin 1,5 miliarde euro, potrivit unui raport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD).

In acelasi interval, conform datelor Bancii Nationale, investitiile straine atrase de Romania s-au cifrat la 636 milioane euro, cu 5 milioane peste valoarea raportata de Polonia. Chiar daca in trimestru al doilea polonezii au avut un nivel al ISD sub cel al Romaniei, in primele trei luni ale anului au inregistrat investitii de 3,83 miliarde euro, mai mult decat a "strans" tara noastra intre ianuarie 2010 si iulie 2011.

Tot in Europa Centrala si de Est, Slovenia si Slovacia au atras doar 230 milioane euro, respectiv 311 milioane euro. Cele doua state, alaturi de Estonia, sunt singurele tari comunitare membre a OECD care n-au reusit sa atraga in primele sase luni ale anului un volum de investitii straine mai mare decat Romania.

Per total, in primul semestru, Slovenia a inregistrat un nivel al ISD de 0,31 miliarde euro, Slovacia de 0,62 miliarde euro, Estonia de 0,88 miliarde, iar Romania de 1,015 miliarde euro.

Cifrele pentru cele trei state aflate sub Romania in momentul de fata pot parea mici, dar pentru a intelege mai bine cum stau cu adevarat lucrurile trebuie sa aruncam o privire asupra anului 2008, cand Romania a inregistrat cel mai mare nivel al investitiilor straine atrase din 1990 incoace.

In primele sase luni din 2008, Slovacia a raportat investitii straine de 0,86 miliarde euro (+38,7% fata de S1 din 2011), iar Estonia de 1,03 miliarde euro (+17,4% fata de S1 din 2011), in timp ce Romania a avut investitii straine de 4,84 miliarde euro (+377% fata de perioada similara din acest an).

Revenind in prezent, Romania a inregistrat in primele sase luni ale lui 2011 o scadere de 45% raportata la primul semestru din anul precedent, in timp ce in Polonia, valoarea a fost mai mica cu doar 0,006%. In Cehia, nivelul investitiilor a crescut in prima jumatate a anului curent cu aproximativ 0,7% fata de perioada similara din 2010, iar in Slovacia avansul a fost de 120%.

Dintre toate aceste tari, Romania are cel mai mic rating de tara, Baa3, acordat de Moody's. Slovenia si Polonia au ratingul Aa2, iar Cehia, Slovacia si Estonia au Aa1.

Sa fie acesta unul din motivele pentru care Romania pare sa fie ajuns marele pierdant al regiunii cand vine vorba de atragerea de investitii straine?

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#investitii straine directe Romania, #investitii straine Polonia, #Investitii Straine Cehia, #oecd , #Investitii economice