De ce ocolesc investitorii straini Romania

Luni, 07 Mai 2012, ora 15:45
2040 citiri
De ce ocolesc investitorii straini Romania
Sursa foto: Pro TV

Investitorii straini au ocolit in ultima perioada Romania pentru ca aceasta s-a pozitionat gresit, dar si pentru ca nu a existat suficienta creativitate pentru stimularea implicarii mediului privat autohton, a declarat, luni, ministrul-delegat desemnat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar.

El a explicat ca Romania s-a pozitionat gresit prin faptul ca, in loc sa-si pledeze cauza de piata emergenta aflata in Uniunea Europeana si care nu este in zona euro, a incercat sa se pozitioneze ca o economie matura. Acesta este principalul motiv pentru care investitiile au ocolit Romania, considera Lucian Isar.

Potrivit acestuia, al doilea motiv pentru investitiile straine reduse a fost legat de faptul ca Romania nu a fost suficient de creativa in a implica mediul privat autohton.

"Chiar si din punct de vedere al parteneriatului public-privat, noi incercam sa lucram pe o noua structura care se numeste triumvirat, in care sa existe clar implicarea mediului privat local, implicarea mediului privat extern si a statului", a precizat Isar la audierile de luni din comisiile de specialitate pentru validarea acestuia pentru functia de ministru-delegat.

Noul executiv va incerca sa revitalizeze economia fara sa acceseze direct bani de la buget

Lucian Isar a subliniat ca noul Executiv incearca, in urmatoarele sase luni, pana la alegerile parlamentare din toamna, sa repare economia reala fara a accesa in mod direct bani de la buget.

"Daca va uitati cum se calculeaza PIB-ul real si cel potential, veti vedea ca se refera la factori de productie, respectiv la productivitatea totala a factorilor de productie. Practic, primul este capital - si pana acum a fost o saracie in ultima perioada din punct de vedere a investitiilor straine. Pe partea de capital uman, in ultima perioada au fost propuneri pentru cresterea natalitatii. Mie mi se pare ca, pentru perioada urmatoare, mai important ar fi daca vom reusi sa oferim posibilitatea romanilor de afara sa se intoarca sa lucreze in Romania. Partea finala se refera la productivitatea factorilor totali si asta se poate realiza in numeroase moduri", a precizat acesta.

Lucian Isar a atras atentia ca, in Romania, in perioada 2009 - 2010, a existat un discurs care spunea ca antreprenorii romani sunt mai putin pregatiti decat cei straini, insa acest lucru nu este adevarat. Realitatea este doar ca antreprenorii straini au "o arhitectura si o ecologie de business favorabila".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#investitii straine romania, #atragere investitori Romania, #Lucian Isar investitii Romania, #reducere investitii straine Romania , #Investitii economice