Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Soldatii din Irak, antrenati si tratati cu jocuri video

Soldatii din Irak, antrenati si tratati cu jocuri video

Nu mai este o nouatate faptul ca trupele americane din Irak se antreneaza folosind jocuri video din ce in ce mai complexe, insa medicii au anuntat ca aplicatiile grafice sunt folositoare acum si pentru soldatii reintorsi din zonele de razboi si care sufera de stres post-traumatic.

Datorita avansului tehnologic, universurile virtuale pot fi create astfel incat sa imite perfect terenul din realitate, cu ajutorul camerelor video montate pe tancurile si blindatele americane. Avioanele - spion si satelitii completeaza opera, transpunand digital fiecare centimetru de teren. Astfel, soldatii-jucatori se pregatesc pentru lupta intr-un mediu artificial, dar aproape identic cu realitatea din teren. Se joaca pina ce cunosc fiecare centrimetru de sol irakian, fiecare movila care poate fi folosita ca adapost si asa mai departe. La fel se intampla cu pilotii de avion sau elicopter si cu ceilalti membri ai misiunilor militare.

Pe de alta parte insa, soldatii care se intorc acasa sufera deseori de diverse tulburari, de unde si discutiile privind "sindromul razboiului din Golf". Stresul acumulat pe teren ii afecteaza pe militari dupa intoarcerea la vatra.

O echipa de cercetatori americani au realizat un test cu acesti pacienti, trimitandu-i in "misiuni de lupta" pe calculator, iar rezultatele au fost aproape imediate. Stres-ul si nervozitatea dispar, iar oamenii se simt eliberati ulterior. Scenele alese nu sunt dintre cele apreciate de fanii jocurilor video, dar il fac pe soldat sa retraiasca senzatia ca este in Irak. Sunt recreate imagini, sunete, dar si mirosuri specificie, cum este mirosul de praf de pusca. Evident, pentru cei cu probleme majore, medicii pot prescrie si un tratament "de soc", dar gradul de dificultate al misiunilor este stabilit de doctor.

Testele s-au desfasurat cu ajutorul unor volutari, iar militarii care s-au jucat pe calculator au plecat acasa mult mai sanatosi, spun medicii implicati in aceasta cercetare. Prima tratata a fost o fata de 21 de ani care a avut ghinionul sa fie martora la mai multe atentate cu bomba realizate de sinucigasi.

"Pentru prima data am vazut beneficii imediate in urma aplicarii acestei metode", a declarat un oficial la University of Southern California. Cosmarurile si secventele cutremuratoare care ii bantuie pe soldati (flashback) au fost aproape in totalitate eliminate dupa doar o scurta perioada de jocuri video pe calculator. "Poate ca par la prima vedere neimportante, dar sunt oameni care nu erau in stare sa iasa din casa, nu puteau sa mearga la un servici normal sau sa aiba o relatie normala cu cei dragi", a spus doctorul.

Descoperirea facuta de Universitatea americana ar putea ajuta la tratarea altor pacienti care au simptome de stress post-traumatic, victimele unor accidente si asa mai departe.
Aproximativ unul din opt soldati intorsi din Irak sau Afghanistan prezinta simptomele stres-ului post-traumatic. Romania a trimis in Irak si Afganistan cateva mii de soldati de la inceperea misiunilor pina acum.

Bloombiz

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1429 ori