Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania are nevoie de o lege a investitiilor

Romania are nevoie de o lege a investitiilor

Romania este o tara "interesanta" datorita populatiei si pozitiei, insa are nevoie de o lege a investitiilor pentru a fi competitiva cu alte tari care au asemenea legi, a spus directorul reprezentantei locale a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Hildegard Gacek, pentru NewsIn.

"Romania ar avea nevoie de o lege a investitiilor, pentru ca oamenii sa vada ce stimulente au", a aratat Gacek. O asemenea lege i-ar ajuta sa evalueze potentiala investitie mai corect si ar face Romania mai competitiva cu alte tari care au asemenea legi.

"Romania este o tara foate interesanta din punct de vedere al populatiei, al pozitiei, asadar ar ajuta la atragerea plasamentelor daca ar exista o lege a investitiilor", a declarat Gacek.

"Respect foarte mult aprecierile guvernatorului Isarescu si cred ca este un expert in acest domeniu. Daca el crede ca 2014 este o tinta rezonabila (pentru adoptarea euro - n.r.), atunci cred ca a facut toate evaluarile", a spus Gacek. "Ar putea fi mai repede. Unele lucruri se dezvolta mai rapid aici, deoarece alte tari au facut aceste lucruri inainte", a adaugat directorul BERD.

BERD doreste sa se implice mai mult in companii romanesti, prin cumpararea de detineri la companiile romanesti. "Discutam cu mai multe companii interesante pentru a cumpara pachete de actiuni. Speram ca in acest an sa avem trei noi tranzactii de investitii de capital, pe langa Fildas si E.ON", a spus Gacek.

Dupa parerea directorului BERD, influenta politicului asupra investitorilor este limitata. "Eu cred ca investitorii straini si locali pun mare pret pe faptul ca Romania este membra a Uniunii Europene (UE). Discutii politice sunt in fiecare tara", a spus Gacek. "Totdeauna o sa existe unele companii care poate sunt afectate de politic", a mai spus directorul BERD. Totusi, inflatia este in scadere, cererea este mare, tara este membra a UE, asadar Romania este un cadru bun pentru investitii. "La ora actuala, increderea este foarte mare", a aratat Gacek.

Sectorul agriculturii va face fata cu greu dificultatilor din punctul de vedere al standardelor de sanatate si de mediu pentru ca este un domeniu care are nevoie de investitii multe, iar in Romania este foarte dispersat, a aratat Gacek. "Este un sector care trebuie sa se adapteze la noua situatia", a mai spus ea. Pe de alta parte, alte sectoare, precum cele de constructii, IT, servicii, energie si infrastructura vor beneficia de pe urma aderarii la UE. "Per total, este o viziune mixta", a aratat directorul BERD.

Gacek este optimista ca firmele romanesti vor face fata pe piata europeana. "De ce nu ar face asta? Trebuie sa faca niste investitii, pe care altii le-au facut inaintea lor si au avantajul pietei", a aratat Gacek.

"BERD este foarte atasata de Romania. Mai sunt multe lucruri de facut aici, mai sunt domenii unde putem lucra impreuna cu guvernul, cu autoritatile sau cu sectorul privat", a declarat Gacek. "Suntem aici pe termen lung", a subliniat directorul BERD din Romania.

BERD a fost infiintata in 1990 pentru a ajuta economiile din Europa Centrala si de Est (ECE) si Comunitatea Statelor Independente (CSI). Banca este detinuta de 61 de state si doua institutii inter-guvernamentale. Misiunea BERD este de a finanta dezvoltarea si de a facilita tranzitia tarilor din regiunile ECE si CSI la economii de piata.

Romania are o participatie de 96 milioane euro la capitalul BERD, adica aproximativ 0,485% din capitalul institutiei. Aproximativ trei sferturi din capitalul institutiei pot fi folosite daca institutia intalneste probleme financiare, iar aceasta suma reprezinta un angajament neconditiat al actionarilor. BERD are un capital de aproape 19,8 miliarde euro.

Institutia economica internationala este unul din cei mai mari investitori din Romania, valoarea celor peste 120 de proiecte din 1991 pana in ianuarie 2007 cumuland 3,35 miliarde de euro, in crestere de la 3,2 la sfarsitul anului 2005.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 893 ori