Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Petrom a finalizat curatarea completa a raului Dambovnic

Petrom a finalizat curatarea completa a raului Dambovnic

Rafinaria Arpechim, una dintre cele doua unitati de procesare a titeiului din cardul Petrom, a incheiat operatiunile de curatare a raului Dambovnic. Mostrele de apa colectate de Arpechim, reprezentantii locali ai Directiei Apelor Arges si un laborator independent confirma calitatea apei din aval.

Jeffrey Rinker, membru al Comitetului Executiv al Petrom, responsabil pentru activitatea de rafinare: "Am depus toate eforturile posibile pentru a minimiza efectele incidentului de la Suseni si pentru a ne asigura ca nu au fost aduse prejudicii permanente mediului. Circa 270 de persoane coordonate de o echipa de la Arpechim au curatat malurile si albia raului Dambovnic, astfel incat, in numai opt zile sa restabilim calitatea apei".

Operatiunile de curatare a raului Dambovnic au fost initiate imediat dupa producerea unui incident la Suseni, un lac de acumulare a apelor reziduale tratate biologic al Combinatului Arpechim. Ca urmare a spargerii stavilarului, din lacul pentru depozitarea apelor reziduale tratate au fost deversate sedimente si noroi, care contineau o cantitate redusa de reziduuri petroliere.

In cel mai scurt timp, au fost instalate baraje pe raul Dambovnic, a fost implementat un sistem de monitorizare a calitatii apei si au fost contractate serviciile unei companii specializate in tratarea deversarilor de titei.

Patru dispozitive de aspirare au lucrat in fiecare zi pentru a absorbi noroiul din barajele instalate, iar patru buldozere si zece camioane au transportat materialul colectat.
De-a lungul raului, spre Gratia, au fost construite baraje in care au fost plasate circa 15.000 de kg de materiale absorbante biodegradabile, in vederea colectarii reziduurilor petroliere. Operatiunile de curatare s-au efectuat pe o distanta de circa 35 de kilometri de-a lungul raului Dambovnic, intre localitatile Suseni si Slobozia.

La numai cateva zile de la producerea incidentului, masuratorile efectuate la Suseni, Negrasi si Slobozia au indicat o calitate a apei din aval similara cu cea dinaintea producerii incidentului.

Bloombiz

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1066 ori