Pasajul rutier din Baneasa a costat aproape 5 milioane de euro

Joi, 16 August 2007, ora 11:05
1115 citiri

Pasajul rutier construit in apropierea Aeroportului Baneasa a fost finalizat in uram unei investitii totale de peste 4,8 milioane euro, potrivit reprezentantilor constructorului, compania portugheza Lena.

Firma a anuntat ca lucrarile au fost finalizate, urmand ca, dupa terminarea testelor de rezistenta (care se efectueaza pana la orele 18,00), circulatia sa fie deschisa joi dupa-amiaza.

Lucrarile au fost finalizate cu 15 zile inainte de termenul aprobat si fac parte dintr-un program de extindere pe DN1, in valoare de 32 milioane euro, care cuprinde realizarea a doua pasaje rutiere, precum si extinderea la trei benzi de sens a Drumului National 1 (Bucuresti- Ploiesti).

Perioada de garantie a podului este de doi ani. Cele doua pasaje au fost incepute in luna noiembrie 2005, iar contractul prevedea initial finalizarea acestora in termen de 15 luni, respectiv in ianuarie 2007. Ministerul Transporturilor a decis extinderea contractului pana la 25 de luni, estimandu-se ca lucrarile vor fi gata in noiembrie 2007.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.