Olli Rehn: Sa spunem Romaniei si Bulgariei ''''Bine ati venit!'''' in UE

Miercuri, 27 Septembrie 2006, ora 01:05
882 citiri

Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a felicitat, marti, Romania si Bulgaria pentru eforturile depuse, care le-au permis celor doua tari sa fie pregatite pentru a adera la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 si le-a urat bun venit in familia europeana.Rehn a prezentat in fata eurodeputatilor concluziile raportului intocmit de Comisia Europeana, concentrandu-se asupra domeniilor in care cele doua tari trebuie sa mai depuna eforturi. Romania a inregistrat progrese mai mari in procesul de aderare si si-a armonizat intr-o masura mai mare legislatia cu aceea a Uniunii Europene, a declarat comisarul pentru extindere Olli Rehn, in prezentarea raportului de tara.

Comisia Europeana recomanda, totusi, implementarea unui "mecanism de cooperare si verificare" a progreselor inregistrate de Romania in domeniul justitiei, combaterii coruptiei si crimei organizate, a anuntat comisarul pentru extindere. Posibila reducere a fondurilor agricole se doreste a fi un stimulent si nu o sanctiune, a declarat Olli Rehn, mentinonand ca exista riscul ca Romania si Bulgaria sa nu fie pregatite pana in domeniul gestionarii acestora pana la data aderarii. Olli Rehn a spus ca masura de reducere a fondurilor, in cazul in care cele doua tari nu indeplinesc cerintele UE, va fi luata dupa aderare, in cursul anului 2007.

In ceea ce priveste securitatea alimentara, Rehn a spus ca vor fi mentinute unele masuri restrictive si dupa aderare (embargou asupra produselor din carne porc si lactate), ceea ce inseamna ca acestea nu vor avea acces pe piata UE, dar vor putea fi comercializate pe piata interna a celor doua state. Masurile speciale luate de Comisie in trei domenii - JAI, fonduri agricole, siguranta alimentara - vizeaza asigurarea continuitatii reformelor, a subliniat Rehn.

Romania si Bulgaria vor prezenta rapoarte asupra progreselor inregistrate in domeniile critice de doua ori pe an, primul urmand a fi prezentat Comisiei in luna martie a anului viitor, a mai spus Rehn. Comisia Europeana va recomanda adoptarea unor masuri de salvgardare in cazul in care Romania si Bulgaria nu fac progrese in domeniile critice semnalate de raportul prezentat marti, a avertizat Olli Rehn. In incheiere, Olli Rehn a cerut sprijinul europarlamentarilor pentru ratificarea tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE in tarile in care documentul nu a fost inca adoptat (Germania, Franta, Danemarca si Belgia).

Anterior, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, anuntase in fata Parlamentului European ca Romania si Bulgaria sunt pregatite pentru aderarea la UE la 1 ianuarie 2007. "Abia asteptam ca Romania si Bulgaria sa se alature Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007", a spus Barroso, care a subliniat ca recomandarea aderarii celor doua tari la data stabilita este rezultatul unei "analize obiective, corecte si riguroase" facute de Comisia Europeana.

Bulgaria si Romania au dat raspunsurile corecte la conditiile puse de UE, au facut progrese, dar, totusi, exista domenii in care trebuie sa progreseze si mai mult, a precizat presedintele Comisiei Europene. El a afirmat ca ultimul val de extindere al Uniunii Europene, din 2004, a fost un mare succes, atat pentru UE, cat si pentru statele care au aderat. "Aderarea Bulgariei si Romaniei va marca o realizare istorica, in completarea celui de-al cincilea val al extinderii, care continua reunificarea familiei noastre europene", a conchis Barroso.

NewsIn