Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Inainte de integrare, romanii ieseau legal din tara pentru a munci ilegal in Europa

Inainte de integrare, romanii ieseau legal din tara pentru a munci ilegal in Europa

Emigratia pentru munca este principalul motiv al deplasarilor romanilor in strainatate, multi iesind din tara, pana in 2006, cu viza turistica, dar cu scopul de a ramane la munca intr-o tara europeana, a declarat, luni, coordonatorul unui raport despre migratia fortei de munca, Monica Serban.

Potrivit sociologului Monica Serban, pentru a iesi din tara cu scopul de a lucra intr-o tara straina, romanii nu recurg intotdeauna la mijloace legale. Varianta cel mai des intalnita, inainte de intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, era obtinerea unei vize turistice, dupa care romanii apelau la retelele internationale clandestine pentru ocuparea unui loc de munca in tara de destinatie.

Reprezentanta Fundatie Soros, care a elaborat un raport al migratiei romanilor in scop de munca, incepand din 1990 si pana in 2006, a identificat mai multe modalitati de migratie folosite pentru pentru a parasi tara si pentru angajarea intr-o tara straina. Astfel, pana la aparitia, in 2002, a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM), romanii foloseau, fie trasee de migratie privata (iesirea legala din tara pe motive politice sau cu viza turistica si gasirea unui loc de munca ilegal), fie trasee de migratie legala mediate privat (prin mediatorii de forta de munca privati, de cele mai multe ori legala, in baza unui contract de munca, dar cu posibilitatea de prelungire a acestuia in mod ilegal). De asmenea, multi romani plecau din tara pe cont propriu, prin contact direct cu un angajator strain, modalitate la care recurgeau cu precadere persoanele cu inalta calificare si cu studii superioare.

Potrivit raportului Fundatiei Soros, in 2002 a aparut OMFM si, odata cu aparitia acestei institutii, iau nastere traseele de migratie legala mediata de stat. In acest caz, statul, care se implicase foarte putin in fenomenul migratiei inainte de aceasta data, este cel care intermediaza plecarile la munca in strainatate, diferenta fata de firmele private fiind absenta unui tarif de mediere.

Prezenta la lansarea raportului, reprezentanta Departamentului pentru Munca in Strainatate (DMS) din Ministerul Muncii, Daniela Stan, a precizat ca, de la aparitie si pana la sfarsitul anului 2006, OMFM a intermediat plecarea a aproximativ 195.000 de romani la munca in strainatate, principalele destinatii fiind Germania si Spania. Prin firmele private de mediere au plecat in strainatate, in aceeasi perioada, un numar de 45.000 de romani. Totodata, potrivit datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, 1.300.000 de romani locuiesc legal, in prezent, in tarile de destinatie, dar, in opinia Danielei Stan numarul real nu poate fi stabilit cu exactitate pentru ca monitorizarea celor care pleaca pe cont propriu este greu de realizat.

In opinia reprezentantei DMS, migratia romanilor in strainatate, in scop de munca, are si parti pozitive si negative. Principalul dezavantaj al acestui fenomen este pierderea capitalului uman si inregistrarea de deficite de forta de munca pe piata autohtona, avantajele fiind insusirea de cunostinte care pot fi puse in aplicare la intoarcere si castigurile cu mult mai mari decat in tara. Potrivit Danielei Stan, din datele Bancii Nationale reiese ca, in 2005, romanii din strainatate au trimis in tara patru miliarde de euro, iar in prima jumatate a anului 2006 acestia au trimis 150 de milioane de euro la familii in tara.

Raportul despre migratia fortei de munca din Romania, lansat, luni, de Fundatia Soros, face parte din programul "Migratie si dezvoltare locala", in cadrul caruia a fost lansat, in decembrie 2006, studiul "Locuirea temporara in strainatate. Migratia economica a romanilor 1990-2006".

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 990 ori