Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu:

Costurile de 1,5 miliarde de euro pentru autostrada Craiova - Pitesti vor fi acoperite de investitori

Costurile de 1,5 miliarde de euro pentru autostrada Craiova - Pitesti vor fi acoperite de investitori


Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, miercuri, ca valoarea autostrazii Craiova-Pitesti depaseste suma de 1,5 miliarde de euro, insa cifra nu trebuie sa sperie, pentru ca autostrada se va realiza pe banii investitorilor, care isi asuma investitia.

Vasilescu a mai spus ca modalitatea in care se va construi aceasta autostrada reprezinta o premiera pentru Romania si nu intelege de ce in ultimii 20 de ani nu s-au realizat autostrazi cu banii investitorilor pe care sa ii recupereze ulterior din taxe.

"Sunt cinci consortii interesate (n.r. - de construirea autostrazii Craiova-Pitesti). Stiu despre doua dintre ele - unul spaniol si unul chinezesc, acestea erau informatiile de actualitate acum vreo luna de zile, cand au fost si la mine in birou si bineinteles ca i-am directionat catre Ministerul Marilor Proiecte si catre CNADNR.

Noi speram sa se inteleaga pana la urma cumva, pentru ca aici va fi o negociere care va trebui purtata intre Guvern si aceste consortii, avand in vedere ca investitia se va face pe banii acestor consortii", a spus Vasilescu.

Potrivit primarului Craiovei, valoarea autostrazii este undeva peste 1,5 miliarde de euro, asta insemnand ca va trebui sa isi recupereze banii respectivi in urmatorii 10 ani.

"Va trebui ca noi, cei care ne vom deplasa pe aceasta autostrada, sa suportam o taxa, dar din punctul meu de vedere este foarte in regula acest lucru, asa cum se intampla peste tot in UE, iar taxa respectiva este pur si simplu scoasa din costul carburantilor", a precizat primarul Craiovei.

Constructorii chinezi, favoriti in preluarea proiectului

Potrivit Olgutei Vasilescu, modul in care se va construi aceasta autostrada este o premiera in tara.

"Este o premiera pentru Romania modul in care se va construi si nu stiu de ce nu au facut-o acum 20 de ani, asa cum au facut-o toate tarile Uniunii Europene sau Turcia. Eu am venit de curand din Turcia unde orice mare oras este legat de un alt oras mare cu o autostrada. Peste tot sunt autostrazi si se circula extraordinar de bine. Faci 11 ore ca sa tranzitezi Bulgaria, patru sute si ceva de kilometri, si trei ore ca sa treci prin Turcia, sa ajungi pana la Istanbul", a explicat Olguta Vasilescu.

Despre pretul autostrazii care ar fi de 16,5 milioane de euro per kilometru, primarul Craiovei a spus ca nu o sperie nicio cifra atat timp cat nu ii sperie pe investitori, "pentru ca sunt banii lor si ei stiu foarte bine care este costul real".

"Daca ei isi asuma pretul avand in vedere ca ei vor plati acesti bani, eu zic ca este totalmente ok", a mai afirmat Vasilescu.

Intrebata daca stie mai multe despre oferta chinezilor, pentru ca se spune ca acestia ar fi favoriti in acest proiect, Vasilescu a spus ca stie despre chinezi ca ar detine recordul mondial la constructia de autostrazi, la numarul de kilometri construiti pe zi.

"Stiu despre chinezi ceea ce mi-au spus la mine in birou: construiesc foarte repede, cred ca ei detin recordul mondial la numarul de kilometri pe zi si desigur ca ne-am dori foarte mult sa fie si chinezii si oricine altcineva, important este sa faca autostrada, pentru ca pe noi asta ne intereseaza, pentru ca autostrada pentru Craiova este vitala", a mentionat primarul Craiovei.

Autostrada, vitala pentru atragerea investitorilor in regiune

Olguta Vasilescu a reafirmat, miercuri, ca fara autostrada, municipalitatea nu poate atrage investitori in zona.

"Daca nu avem autostrada, nu avem cum sa atragem investitii in zona. Degeaba am facut noi tot felul de facilitati, taxe locale zero, daca ei nu au pe ce sa isi scoata productia din fabrica. Pentru ca drumul de la Calafat este impracticabil pentru marile masini. Chiar daca ajung la Calafat pe Dunare, nefiind dragata Dunarea ca sa suporte o cantitate foarte mare de incarcatura pe barje si sa ajunga la Marea Neagra, este practic imposibil acest mod de transport.

Calea ferata are iarasi o problema in sensul ca se circula foarte greu, iar singura varianta buna este autostrada care trebuie construita. Si atunci, daca vom avea autostrada Craiova-Pitesti, inseamna ca orice investitor isi poate duce marfa pana in portul de la Marea Neagra", a explicat primarul Olguta Vasilescu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1764 ori