Romania este din nou tara cu cea mai mare inflatie anuala din UE

Luni, 17 Septembrie 2018, ora 16:54
1480 citiri
Romania este din nou tara cu cea mai mare inflatie anuala din UE
Foto: CC0 Creative Commons

Romania a avut in august, pentru a saptea luna consecutiv, cea mai mare rata anuala a inflatiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preturilor de consum de 4,7%, dupa o rata anuala a inflatiei de 4,3% inregistrata in iulie, arata datele publicate luni de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

Rata anuala a inflatiei in Uniunea Europeana (UE) a scazut in august pana la 2,1%, de la 2,2% in iulie, in timp ce in zona euro inflatia a scazut pana la 2% de la 2,1% luna precedenta. In randul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflatiei au fost inregistrate in Romania (4,7%), Bulgaria (3,7%), Estonia (3,5%) si Ungaria (3,4%).

Comparativ cu situatia din luna iulie 2018, rata anuala a inflatiei a scazut in 22 state membre, a ramas stabila in alte cinci tari si a crescut in zece state (inclusiv in Romania, de la 4,3% la 4,7%).

In cazul zonei euro, rata anuala a inflatiei a scazut la 2% in august, de la 2,1% luna precedenta. Cel mai semnificativ impact asupra cresterii anuale a preturilor l-au avut preturile la energie (0,87 puncte procentuale), urmate de preturile la servicii (0,59 puncte procentuale) si de cele la alimente si tigari (0,48 puncte procentuale).

Conform datelor Institutului National de Statistica (INS), dat publicitatii pe 11 septembrie, preturile de consum in Romania, in luna august 2018, comparativ cu august 2017, au crescut cu 5,1%. Rata anuala calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflatiei in ultimele 12 luni (septembrie 2017 - august 2018) fata de precedentele 12 luni (septembrie 2016 - august 2017), calculata pe baza IPC, este 4,2%. Determinata pe baza IAPC, rata medie este 3,5%", se arata intr-un comunicat al INS remis AGERPRES.

#inflatie romania, #cea mai mare inflatie , #Inflatie