Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Isarescu, contrazis de analistii bancilor: Inflatia de 3,5% e o utopie

Isarescu, contrazis de analistii bancilor: Inflatia de 3,5% e o utopie


In fiecare an, Banca Nationala a Romaniei anunta o estimare privind rata a inflatiei. Pentru acest an, BNR vede o rata de inflatie de pana la 3,5%. Cat este de optimista estimarea BNR?

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a explicat ca se asteapta la o inflatie de 5-6 procente in prima jumatate a anului. Isarescu a avertizat, insa, ca o scadere in a doua parte a anului depinde foarte mult de evolutia preturilor volatile, cum sunt cele din agricultura.

Totusi, nu ar fi o surpriza daca Banca Centrala ar rata, si in acest an, tinta de inflatie asumata. BNR a ratat tinta de inflatie de sase ori in ultimii sapte ani.

Potrivit unor informatii aparute in presa, BNR a transmis expertilor FMI ca estimeaza ratarea tintei de inflatie pentru acest an din cauza ajustarilor preturilor administrate, dar promite ca depasirea intervalului vizat va fi mult mai mica decat in 2012.

"BNR a convenit cu FMI o estimare de inflatie pentru finele acestui an de 3,7%, adica in afara intervalului tintit, pe motiv ca majorarea preturilor administrate va avea un impact care nu poate fi contrabalansat de politica monetara fara sa afecteze cresterea economica", au explicat sursele citate.

Ce treaba mai are BNR cu inflatia - Opinie Constantin Rudnitchi

Anul trecut, spre exemplu, Banca Centrala si-a propus ca tinta de inflatie sa ajunga la nivelul de 3%. In luna decembrie, BNR a anuntat ca revizuieste rata inflatiei la 5,2%.

"De la aceasta diferenta pleaca o serie de neajunsuri: bugetul este construit pe o tinta de inflatie falsa, ceea ce va atrage totdeauna nevoia de rectificari bugetare si, mai mult, companiile serioase, romanesti sau straine, isi construiesc, la randul lor, bugetele pe baza unei estimari eronate", a mentionat analistul financiar Constantin Rudnitchi pentru Business24.

Ce prognozeaza bancile?

Estimarile Bancii Centrale nu corespund cu cele ale BCR, cea mai mare banca din Romania. Economistii acestei banci estimeaza pentru decembrie 2013 o rata a inflatiei de 4,1%.

Maximul estimat de institutia financiara pentru rata inflatiei din acest an este de 5,6% in cel de-al doilea trimestru, printre cauze aflandu-se si majorarile de preturi administrate la electricitate (+6% in ianuarie si +2% in iulie) si la gaze naturale (+8% in iulie si +2% in octombrie).

Aceste scumpiri vor contribui cu aproximativ 0,8% puncte procentuale la o rata a inflatiei de 4,1% in decembrie 2013.

Nici estimarile economistilor de la ING Bank nu corespund cu cele ale Bancii Centrale, ele fiind mai pesimiste si decat cele de la BCR. ING a anuntat o rata a inflatiei de 4,6% pana la finalului lui 2013.

"Pentru anul viitor, ING are o prognoza mai mare, de 4,6% comparativ cu 3,5% cat a anuntat BNR, in ceea ce priveste rata inflatiei", a declarat Vlad Muscalu, pentru Business24.

BNR mentine proiectia pentru rata inflatiei in 2013, de 3,5%

Inflatia a crescut in luna decembrie 2012, rata anuala de 4,95% plasandu-se in afara intervalului de variatie din jurul tintei si peste nivelul de 3,14% inregistrat in decembrie 2011. Rata anuala a inflatiei pentru finele anului 2012 a fost marginal sub cea mai recenta prognoza a BNR, de 5,1%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1825 ori