Inflatia, utila pe termen scurt: Opinie specialisti

Luni, 09 Aprilie 2012, ora 18:01
5110 citiri
Inflatia, utila pe termen scurt: Opinie specialisti

Inflatia nu are doar elemente negative, ci si pozitive, care sunt insa mai greu de stapanit si care se pot transforma in dezavantaje daca nu sunt bine gestionate.

O analiza realizata de Reuters abordeaza tema inflatiei din SUA ca pe un lucru bun, un motor temporar pentru economie, preturile incepand sa creasca in anumite domenii. De altfel, se mentioneaza in aceeasi analiza ca inflatia este un semn al revenirii din criza a economiei americane.

"Inflatia e un indicator sintetic al unor elemente de macroeconomie aflate intr-o foarte stransa coordonare. Numai o economie care e echilibrata din punct de vedere al politicilor fiscale si a celor monetare e o economie care a reusit sa balanseze contul extern, care a reusit sa mentina un echilibru corect in rata de schimb, are o inflatie stabila", este parerea analistului economic Mircea Cosea.

Si analistul roman este de parere ca inflatia poate avea avantaje intr-o economie, dar si dezavantaje, mai ales la capitolul preturi, ale caror crestere genereaza o pierdere pentru consumator. Elementele pozitive ale inflatiei sunt greu de stapanit si, pe termen lung, intotdeauna se transforma in elemente negative. Pentru a evita o astfel de situatie, inflatia trebuie gestionata bine din punct de vedere al politicilor guvernamentale.

De altfel, inflatia poate fi folosita si pentru finantarea economiei.

"Poate fi folosita pentru politica bugetara pentru a mari sursele de finantare, cu conditia sa existe dupa acest efect de crestere posibilitatea stoparii inflatiei si coborarii ei. E o chestiune care se cunoaste si care e azi readusa in discutie pentru ca exista o situatie economica in general proasta in lume si se cauta orice solutii", afirma Cosea.

Romania, in siguranta

Conform membrilor Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR), in primele trei luni ale anului, inflatia va avea o valoare medie de 2,5%, pentru ca, pana la finalul anului, sa urce pana la 3,5%.

"In primul rand, inflatia devine periculoasa atunci cand tinde spre o fluctuatie mare a preturilor si impredictibilitate. In al doilea rand, devine periculoasa cand trece de 7-8%. Noi nu suntem in pericol. E cea mai mica inflatie, iar asta e bine. Nu se poate cere mai mult de atat", este parerea analistului economic Dragos Cabat.

Economistul adauga insa ca nici inflatia, dar nici deflatia nu sunt deziderate.

"Guvernele si bancile centrale au ca tinta preturi constante, stabilitatea preturilor. Ele au ca tinta inflatie cat mai mica, aproape de zero, sub 2-3%. (...) Cea mai buna e stabilitatea preturilor. Daca nu se poate stabilitate, e mai buna inflatia decat deflatia", considera Dragos Cabat.

"Suntem intr-o zona care nu ne creeaza mari probleme, dar care trebuie sa fie monitorizata foarte atent. Noi am avut o scadere a inflatiei in toamna anului trecut din cauza scaderii pretului la legume si fructe. A fost o scadere a inflatiei bazata pe un element foarte clar - agricultura", declara si Mircea Cosea.

Dupa parerea sa, o crestere a inflatiei in perioada urmatoare ar avea loc daca s-ar inregistra cresteri importante de preturi sau de salarii, dar acest lucru este putin probabil, pentru ca e an electoral. "Nu cred ca vor exista pericole ca inflatia in Romania sa ajunga la cote necontrolate."

SUA, in revenire

Revenirea economiei americane este evidenta din rapoartele publicate periodic de diverse institutii de peste Ocean. Inflatia a crescut in ultimul an si acum se afla aproape de tinta de 2% stabilita de Fed. Salariile au crescut in rata anuala de 2% din mai 2011 si pana acum, castigand 2,1% in martie, fata de 1,8% cu un an in urma.

"Despre piata americana se vorbeste mai demult. Sigur ca ridicarea preturilor poate sa duca la o inviorare a pietei, dar nu e o inviorare care sa tina neaparat de structura fenomenului, ci doar de reflectarea sa in pret", este parerea analistului Mircea Cosea.

Inflatie in crestere in China

In China situatia nu sta la fel de bine ca in SUA, inflatia crescand in ultimele luni, lansand foarte putin loc Bancii Centrale pentru ajustarea problemelor economice si echilibrarea conditiilor monetare in vederea ajutarii economiei, care incetineste in ciuda cresterii de preturi din ultima perioada.

Indicele Pretului de Consum a crescut cu 3,6% in martie, fata de aceeasi luna a anului trecut, in principal din cauza preturilor la alimente si energie, conform unor date publicate luni. Cifrele indica o crestere mai mare decat cea din februarie, de 3,2%, dar sub cifra inregistrata in ianuarie - 4,5%.

Inflatia europeana, stagneaza

In ciuda faptului ca inflatia in zona euro a ramas aproape la fel in primele trei luni ale anului, plecand de la 2,6% in ianuarie, urcand pana la 2,7% in februarie si revenind la 2,6% in martie, liderii Bancii Centrale Europene se arata ingrijorati de evolutia situatiei in zona.

Presedintele BCE, Mario Draghi, a declarat saptamana trecuta ca Banca este pregatita sa ia masuri impotriva amenintarilor inflationiste in caz de nevoie si a asigurat investitorii ca institutia pe care o conduce nu planuieste sa retraga fondurile pentru stimularea economiei in caz de urgenta.

"Avem toate uneltele necesare pentru a adresa in timp util riscurile la care e expusa stabilitatea preturilor", a declarat Draghi in cadrul conferintei de presa tinute la Frankfurt dupa sedinta in care liderii BCE au hotarat pastrarea ratei de dobanda cheie la 1%.

"O sa acordam o atentie speciala oricaror semne de inflatie, de la pretul energiei electrice pana la salarii", a mentionat Mario Draghi. "Conform asteptarilor, mediul economic din zona euro va fi supus unei cresteri moderate. Impreuna cu estimarile pe termen lung asupra inflatiei, presiunea asupra preturilor ar trebui sa fie limitata", a continuat presedintele BCE.

#inflatie romania, #inflatie europa, #inflatie sua, #efecte inflatie , #Inflatie